CCR a stabilit ca punctele de vedere pentru moțiunea de cenzură să fie trimise până pe 15 septembrie
Curtea Constituţională (CCR) a stabilit că părţile implicate să transmită până pe 15 septembrie punctele de vedere referitor la sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, urmând ca data şedinţei de judecată să fie stabilită ulterior.
”Referitor la cererea de solutionarea a conflictului dintre Guvern si Parlament s-a stabilit ca pana la 15 septembrie părțile să își exprime punctul de vedere. Termenul pentru ședința de judecată se stabilește ulterior. Art. 34 -36 din Legea 47/1992”, a transmis miercuri CCR.
Guvernul a solicitat miercuri Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de-o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.
În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune ”iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”.
Documentul face referire la ”comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: CCR , aur , motiune de cenzura , usr plus
Dată publicare: 08-09-2021 21:31