Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Călin Popescu Tăriceanu: Nu voi vota prelungirea stării de urgenţă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, marți, că nu va vota prelungirea stării de urgenţă în România.

 

El și-a explicat decizia motivând că nu au fost luate măsuri medicale, sociale şi economice în contextul răspândirii Covid-19.

"În primul rând, nu toate judeţele din ţară sunt afectate. Unele din ele nu văd niciun motiv pentru care nu ar trebui să îşi desfăşoare activitatea în mod normal. În al doilea rând, după cum vedeţi, autorităţile profită de suspendarea regulilor democratice fie pentru a-şi umple buzunarele amicilor politici cu contracte grase, fie pentru a-şi pune oamenii în diferite funcţii. Aţi auzit care sunt prevederile decretului. Apoi, autorităţile văd că instituie obligaţii doar pentru cetăţeni şi nu şi pentru ele", a spus Tăriceanu la Antena 3, potrivit Agerpres.

El arată că "se impun nişte măsuri care i se par "umilitoare" pentru cei peste 65 de ani, care ar fi "trataţi ca nişte imaturi care nu ştiu să îşi ia singuri măsurile de protecţie" şi că "se sacrifică peste 3 milioane de bolnavi cronici care nu mai sunt trataţi, nu mai sunt spitalizaţi, pentru că nu sunt capabile autorităţile să organizeze spitalele necesare pentru tratarea celor bolnavi de COVID-19".

Citește și
Coronavirus
Coronavirus România, LIVE UPDATE 14 aprilie. 351 de persoane infectate au murit

"Văd că nu există niciun fel de plan de repornire a economiei. Până la urmă, există tot felul de acţiuni şi m-aş referi la 3 dintre ele, foarte interesante: exportul de forţă de muncă ieftină în Europa Occidentală, care e o operaţiune făcută cu acoperirea, cu sprijinul autorităţilor; văd că se face, pe scară largă, exportul de masă lemnoasă şi tăierea de masă lemnoasă; de asemenea, exportul de cereale, în condiţiile în care toate ţările îşi iau măsuri pentru asigurarea unor stocuri de alimente în condiţiile actualei crize", spune Tăriceanu.

Liderul ALDE consideră că "nu putem să paralizăm o ţară întreagă".

"Nu e vorba de relaxarea măsurilor de prevenţie. Măsurile de prevenţie pot fi menţinute, pot fi mai severe. De exemplu, obligativitatea purtării măştilor şi a echipamentului de protecţie pentru cadrele medicale, dar nu există în momentul acesta nici pentru cadrele medicale asigurate aceste echipamente de protecţie. Se poate cere purtarea de măşti pentru toţi cei care merg în magazine, în comunităţi, dar limitând numărul persoanelor, aşa cum fac şi alte ţări. Nu putem să paralizăm o ţară întreagă", mai spune Tăriceanu.

Acesta pledează pentru "testări pe scară largă" şi solicită autorităţilor asigurarea necesarului de "echipamente de protecţie" pentru populaţie şi cadre medicale.

"Văd că autorităţile au fost capabile să asigure exportul celor 2.000 de români într-o singură zi în Germania. Dacă sunt atât de capabile, haideţi să ne arate că sunt capabile să aducă echipamente de protecţie pentru a ne feri de răspândirea coronavirusului. În primul rând în zona medicală, dar nu numai, ci şi pentru ceilalţi cetăţeni. Ar trebui să facem testări pe scară largă. Vedeţi că autorităţile nu sunt în stare să facă mai multe testări şi acesta e motivul pentru care numărul de persoane bolnave raportate este încă foarte mic. Şi atunci ajungem la un paradox: dacă numărul de persoane bolnave e atât de mic, înseamnă că măsurile acestea excepţionale nu se justifică. Sau există alte cifre reale, o altă situaţie reală, care e ascunsă şi din acest motiv se impune această măsură, pe care noi nu o putem înţelege şi, cel puţin eu, nu o pot accepta", susţine Călin Popescu-Tăriceanu.

Nici parlamentarii Pro România nu vor vota decretul emis de Klaus Iohannis. Victor Ponta a confirmat pentru Știrile Pro Tv această decizie, în timp ce liderul PSD Marcel Ciolacu a pus mai multe condiții pentru a susține în Parlament acest decret.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult