Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Băsescu: Dragnea nu face, din laşitate, cea mai importantă schimbare - Dăncilă

Liviu Dragnea schimbă "un snop întreg de miniştri" la Comitetul Executiv Naţional al PSD, dar "din păcate nu face, din laşitate, cea mai importantă schimbare care ar fi permis o nouă şansă pentru România: Dăncilă", afirmă Traian Băsescu.

"Dar Viorica Vasilica? Dragnea schimbă un snop întreg de miniştri cheie din menajeria guvernamentală. Din păcate, nu face, din laşitate, cea mai importantă schimbare care ar fi permis o nouă şansă pentru România: Dăncilă", a afirmat Băsescu într-o postare pe Facebook.

Ulterior, fostul președinte al României i-a dat replica unui utilizator, care a scris un comentariu care l-a nemulțumit.

”L-ați învățat meserie” - a fost comentariul care l-a deranjat pe Traian Băsescu, deoarece făcea aluzie la faptul că Liviu Dragnea a fost membru al Partidului Democrat, formațiune care a fost condusă inclusiv de Traian Băsescu.

”Baţi câmpii amice. El a fost lichea din construcţie şi s-a şlefuit la PSD din anul 2000 când s-a înregimentat în armata roşie a PSD. De aceea nu a rezistat în PD pe care eu l-am preluat în 2011. Crezi că te-ar deranja dacă îţi spun că şi tu pari a fi un mincinos de teapa propagandiştilor lui Dragnea? Dacă te deranjază, nu-ţi mai spun mincinos.

Citește și
Mihai Fifor
Mihai Fifor a anunțat că şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Apărării

Dar dacă tot discutăm de meserie, să ştii că singura meserie pentru care am licenţă este cea de comandant de navă maritimă. Crezi că l-aş putea învăţa aşa ceva? Sau dacă nu pe el, poate pe tine?” - i-a dat replica Traian Băsescu, care a încheiat mesajul cu un emoji de hohote de râs.

Duminică, Traian Băsescu a făcut un alt comentariu la adresa Partidului Social Democrat, despre care a spus că este o ”turmă fără vlagă”.

”Turma fără vlagă. PSD-ul arată ca o menajerie de animăluţe ale unui circ, menajerie populată numai cu porci şi hipopotami şi care are un singur dresor, pe Dragnea. Dacă există câte un animăluţ neascultător, el îşi primeşte imediat porţia de zahăr şi devine supus dresorului, precum Andronescu, Bădălău, Oprişan sau Ştefănescu.

Pentru unii, dresorul nu alocă zăhărelul mult dorit, pentru că îi consideră diabetici. Ce fericiţi erau diabeticii Firea, Stănescu,Fifor sau Neacşu, când dresorul le permitea să-i pupe inelul. Păcat că în menajeria circului PSD nu există nici lei, nici tigri care să înşface în dinţi biciul dresorului. Ce turmă fără vlagă acest PSD” - a scris pe Facebook Traian Băsescu..

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, în care se decide remanierea unor miniştri, se desfăşoară, luni, la Palatul Parlamentului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult