Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Băsescu, despre decizia Guvernului de a renunţa la SPP: ”Daddy ordonă, Vasilica execută”

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că decizia Guvernului de a renunţa la protecţia SPP, "argumentată cu bârfe de partid", demonstrează cum va fi guvernarea Vioricăi Dăncilă - "Daddy ordonă, Vasilica execută".

Băsescu afirmă că măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare, ilegal fiind şi transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către Jandarmerie, care nu are prin lege astfel de misiuni. "Lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy", îi transmite Băsescu lui Liviu Dragnea.

"După o “îndelungată” cooperare cu SPP-ul, care nu a durat decât 24 ore, Viorica Vasilica Dancilă a decis să renunţe la protecţia legal asigurată de această instituţie. Evident, Vasilica a fost doar executantul unei dispoziţii a lui Daddy, dispoziţie argumentată cu bârfe de partid. Acest episod ne demonstrează cum se va desfăşura guvernarea Vasilicăi. Daddy ordonă, Vasilica execută", scrie, miercuri, pe Facebook, fostul preşedinte.

El susţine că liderul PSD, Liviu Dragnea, începe să construiască instituţii paralele cu cele legale pentru a putea controla "tot ce mişcă în guvern şi în alte instituţii ale statului", iar "în această strategie un pion important este altă supusă, din Videle, Carmen Dan".

"În final, lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy", îi transmite Băsescu lui Dragnea.

Citește și
Neagu Djuvara
Reacția politicienilor, după moartea lui N.Djuvara: Fifor: „Un aristocrat al spiritului”

Fostul preşedinte mai spune că măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor, în baza unor bârfe de partid, este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare, că este exclus ca ofiţeri SPP să fi făcut rapoarte care să vizeze altceva decât incindente de securitate la adresa demnitarului, dacă au existat şi că transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către Jandarmerie este ilegal, instituţia neavând prin lege astfel de misiuni, nici antrenamentul necesar protecţiei demnitarilor şi nici mecanismele şi logistica necesare misiunii de protecţie a demnitariIor.

"Atenţie, domnule Comandant al Jandarmeriei Române: protecţia demnitarilor înseamnă mult mai mult decât paza demnitarilor.Nu prea se utilizează bulanul şi nici garduri mobile pentru protecţie", adaugă Traian Băsescu.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a transmis Serviciului de Protecţie şi Pază că renunţă la protecţie, gest pe care îl fac toţi miniştrii. Ea a ţinut să precizeze că nu are o problemă cu ofiţerii SPP sau cu instituţia. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, miercuri, că renunţarea la protecţia SPP de către membrii Cabinetului nu este o decizie politică, luată la partid.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult