Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Animație grafică: Cum arată Bucureștiul promis de Nicușor Dan și de noii primari de sectoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

În următorii ani, Bucureștiul ar trebui să aibă zeci de grădinițe, școli modernizate, biblioteci, pasaje subterane, parcări uriașe și chiar o linie de metrou ușor.

Toate au fost promise de viitorul primar general și de primarii de la sectoare, când încercau să îi convingă pe alegători să îi voteze. Odată ce au fost aleși, edilii spun că au de gând să pună în practică aceste proiecte, în mandatul câștigat.

În campania electorală, Nicu;or Dan a promis că va reduce traficul din capitală. Vrea să ofere un transport public modern, ca să-i convingă pe bucureşteni să-şi lase maşinile acasă. Vrea să construiască şi un metrou uşor, de suprafaţă, pe liniile de tren nefolosite care înconjoară Bucureştiul.

Nicusor Dan, primarul ales al capitalei: "Am vorbit despre metroul de suprafaţă care se poate face în 4 ani. Reabilitarea completă a reţelei de tramvai înseamnă viteză mai mare în patru ani, poţi face în patru ani, ai şi bani europeni. Sistem de mari parcări la intrarea în oraş, exista şi bani europeni, putem să o facem în patru ani. Semaforizarea inteligentă, se poate face în 2 ani şi jumătate."

Soluţia este una bună, dar greu de realizat în scurt timp, crede analistul Cristian Pârvulescu.

Citește și
Robert Negoita si Gabriela Firea
Replici dure între Firea și Negoiță. Ce spune edilul de la Sector 3 după ce a fost numit „asasin”

Nicusor Dan este susţinut şi de unii primari de sectoare. Radu Mihaiu, noul edil de la 2, vrea să refacă zona Gării Obor, să ducă liniile în subteran, la suprafaţă să facă parc, iar metroul uşor să lege gara Obor de o nouă gară pe care o va construi în Pipera. O alternativă la linia de metrou care dimineaţă îi preia cu greu pe corporaţii care muncesc în zonă.

Radu Mihaiu, primarul ales al sectorului 2: "Pe la sfârşitul mandatului voi începe, va termina în al doilea mandat".

Până atunci, promite că de anul viitor sectorul 2 va fi mai curat. Mai puţine gunoaie vor fi şi în sectorul 6, promite Ciprian Ciucu, fost consilier general, proaspăt ales în funcţia de primar. Ciucu mai are de rezolvat o problemă: nu mai sunt locuri în grădiniţele şi şcolile din sector.

Ciprian Ciucu, primarul ales al sectorului 6: "Vreau 12 creşe până la sfârşitul mandatului și mansardarea şcolilor."

Un proiect ambiţios are şi primarul de la 3, reconfirmat de cetăţeni în funcţie.

Se va circula printr-un pasaj subteran uriaş, susţine Negoiță, iar proiectul este pregătit, aşteaptă doar votul Consiliului Local.

Primarul reconfirmat de cetăţeni în sectorul 4, Daniel Băluţă anunţă construirea unei stații de metrou lângă linia de centură.

Daniel Băluţă, primăria sectorului 4: "Vom reabilita toate blocurile din 4, se vor construi de la zero patru grădiniţe, 2 şcoli şi o bibliotecă."

Clotilde Armand, care are şanse să ajungă primar la sectorul 1 promite închiderea gropilor ilegale, amenzi pentru cei care parchează pe trotuare şi parcări de tip "park and ride".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult