Alianța 2020 USR PLUS acuză Primăria Capitalei că face propagandă PSD pe bani publici
Potrivit unui comunicat al Alianței, societăților la care acționari majoritari sunt statul ori unități administrativ teritoriale, cum este Compania Municipală Iluminat Public București SA, le este interzisă folosirea resurselor financiare, umane şi tehnice pentru sprijinirea activității partidelor politice.
”Alianța 2020 USR PLUS a depus solicitări către Primăria București și compania de iluminat public să clarifice în ce bază contractuală și cu ce resurse sprijină Partidul Social Democrat să-și urce pe stâlpi materialele de propagandă electorală. Sesizările sunt însoțite de fotografii care probează activitățile menționate. Aceste acțiuni sunt inacceptabile și somăm Primăria să explice de urgență cu ce bani și în baza căror contracte sprijină partidele de la putere.” - se mai arată în comunicatul Alianței 2020 USR Plus.
Sursa: Pro TV
Etichete: USR , PSD , campanie electorala , primaria capitalei , alianta , plus , alegeri europarlamentare , alianta 2020
Dată publicare: 19-04-2019 13:00