Alegeri 26 mai. Prima participare a alianței USR-PLUS a dus la un rezultat surprinzător
Your browser doesn't support HTML5 video.
În ropotele de aplauze ale susținătorilor, liderii formațiunii au cerut demisia premierului Viorica Dăncilă.
Imediat după publicarea exit-polurilor, sediul de campanie USR PLUS a fost cuprins de o atmosfera de sărbătoare. Nu putea să lipsească, șampania care a fost servită în pahare din plastic.
Scorul neașteptat de bun obținut de alianță, l-a făcut pe liderul USR Dan Barna să ceară demisia actualului guvern.
"Ceea ce s-a întâmplat în diaspora arată că acest Guvern trebuie să plece. Cerem în mod oficial, formal şi explicit demisia Guvernului Dăncilă pentru mizeria pe care au făcut-o din nou cetăţenilor din diaspora, după experienţa din 2014. Acest lucru este de neacceptat. Dacă este să facem promisiuni în momente de victorie, Alianţa USR PLUS promite românilor din diaspora că nu vor mai fi niciodată gazaţi şi că nu vor mai fi niciodată dispreţuiţi în diaspora şi din această perspectivă votul electronic şi votul prin corespondenţă pentru care USR a şi depus în Parlament o iniţiativă vor fi priorităţi ale Alianţei USR PLUS în momentul în care vom veni la guvernare. Românii din diaspora, cele 4 milioane de români, au fost obligaţi mulţi dintre ei să plece din ţară, merită să îşi exprime civilizat, nu stând ore întregi la cozi înfiorătoare, pentru că un Guvern incompetent nu este în stare. Lucrul acesta este o promisiune pe care Alianţa USR PLUS o face", a declarat Dan Barna.
El a susţinut că Parlamentul nu mai este legitim şi varianta corectă sunt alegerile anticipate.
"În momentul de faţă, acest Parlament este un Parlament care nu mai este legitim. Poziţia noastră este că varianta corectă sunt alegerile anticipate. Nu poţi să te alături celor care au adus România în momentul de faţă şi să spunem: gata suntem fraţi. Votul de astăzi arată că România şi românii îşi doresc o clasă politică nouă, aerisită, decentă şi competentă. Fără îndoială acest Guvern trebuie să plece", a subliniat Barna.
Liderul USR a precizat că "acest Guvern trebuie să plece fie prin demisie, fie prin moţiune" de cenzură.
"Nu este niciun dubiu după ceea ce s-a întâmplat astăzi în diaspora, după modul în care nu s-au organizat alegerile, acest Guvern nu mai are nicio legitimitate morală să rămână la conducerea României", a mai declarat Barna.
La rândul său, Dacian Cioloș spune că Alianța are ca obiectiv participarea la guvernare.
"Alianţa 2020 va candida şi la prezidenţiale. Aici nu e vorba de indivizi, de persoane, e un proiect al Alianţei. Repet că proiectul acesta are ca obiectiv să obţinem guvernarea, pentru că acolo trebuie să înceapă schimbarea. Dar, evident, alegerile prezidenţiale, alegerile locale sunt paşi esenţiali pe care îi vom parcurge împreună, dar obiectivul final este să obţinem guvernarea, să obţinem majoritate politică pentru a guverna", a spus Cioloş.
Sursa: Pro TV
Etichete: USR , PSD , PNL , dacian ciolos , rezultate , referendum , dan barna , plus , alegeri europarlamentare , alianta 2020
Dată publicare: 27-05-2019 08:13