10 octombrie, ziua decisivă pentru Guvern: moţiune de cenzură şi vot de încredere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Reuniţi în plen comun, senatorii şi deputaţii ar fi trebuit să dea un vot obişnuit pentru programul de miercuri. PSD ar fi vrut ca moţiunea de cenzură la adresa guvernului să fie citită în această după-amiază iar aleşii să fie chemaţi la vot, sâmbătă. Calendarul nu a fost însă deloc pe placul celor de la PNL, care au acuzat puterea că foloseşte de "tertipuri cu iz infracţional" şi că programează special votul în zi de weekend.
Dar liberalii, susţinuţi de USR, PMP, ALDE şi PRO România au reuşit să schimbe radical planul social democraţilor.
Conform listei oficiale 26 dintre parlamentarii PSD au absentat, iar alţi trei aleşi deşi au fost prezenţi, nu au votat.
În aceste condiţii liderii Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit din nou şi au stabilit ca moţiunea de cenzură va fi citită joi, iar votul se mută joia viitoare.
10 octombrie, ziua în care este programat votul pentru moţiunea de cenzură este şi ultima în care premierul ar trebuit să meargă în Parlament pentru un vot de încredere, după ce ALDE a ieşit de la guvernare. Opoziţia are nevoie de 233 de voturi ca să demită cabinetul Dancila.
În tot acest timp, Curtea Constituţională a stabilit astăzi ca Premierul trebuie să obţină din nou votul de încredere al Parlamentului, fiind vorba de un executiv cu o nouă formula politica. Numai după ce obţine votul parlamentului, Viorica Dăncilă poate merge cu propunerile la şeful statului, care este obligat să numească sau să revoce membri ai guvernului.
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , Parlament , viorica dancila , motiune de cenzura , vot , dezbatere
Dată publicare: 02-10-2019 18:58