Un nou test pentru coronavirus, aprobat în Europa. Are o eficiență de 99%
Testul va detecta anticorpii unei persoane care a fost deja infectată cu Covid-19. Compania americană Abbott a anunțat că se așteaptă să livreze milioane de teste în Europa până la finalul lunii mai.
”Este o descoperire foarte semnficativă. Testul va arăta dacă ai fost expus la virus și dacă a existat un răspuns al sistemului imunitar”, a spus Simon Clark, profesor în microbiologie celulară la Universitatea din Reading.
Testul mai are un avantaj. Va arăta cum s-a răspândit virusul în rândul populației, a mai precizat specialistul din Marea Britanie.
Noul test va detecta proteina IgG, pe care corpul o produce după ce a fost infectat cu coronavirus și care poate rămâne în corp timp de mai mulți ani.
Potrivit companiei producătoare, testul a arătat o sensibilitate de peste 99%, la 14 zile de la apariția simptomelor, la 73 de pacienți cu Covid-19. Același procent a fost observat și în identificarea a 1.070 de probe negative.
Autoritățile din Marea Britanie speră că prin utilizarea testelor rapide, care detectează prezența anticorpilor, vor putea fi identificați în primul rând medicii și cadrele medicale care își pot relua activitatea, mai scrie The Independent.