Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Olimpiada de la Tokyo a fost deschisă oficial: Măşti, carantină, teste de salivă și strângeri de mână interzise

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cea mai tulburată Olimpiada din istoria modernă a fost deschisă oficial, la Tokyo, în urmă cu câteva ore.

A început cu proteste la porțile stadionului, o ceremonie sobră, care a evocat pandemia de Covid și fără spectatori în tribune. Când Jocurile Olimpice au fost amânate, în martie 2020, organizatorii spuneau că flacăra olimpică poate deveni lumina de la capătul tunelului. Însă o lume întreagă încă traversează tunelul.

Artificii și un memento al lunilor de teamă din timpul pandemiei. În colțuri întunecate, pe un stadion cu 68.000 de locuri, aproape gol, sportivii se antrenează singuri - o manieră de a aminti că cei prezenți la competiții au fost nevoiți să se pregătească o bună perioadă de timp acasă, pe cont propriu din cauza lockdownului.

Momentul artistic următor a sugerat legăturile nevăzute care există între toți cei care trăim pe acest pământ.

Ceremonia, care a durat cam trei ore și jumătate, s-a desfășurat după scenariul clasic. Într-un joc de lumini sobru s-au succedat imnul național japonez, intrarea împăratului, reprezentații de dans și sosirea celor cinci cercuri olimpice.

Citește și
Împăratul Naruhito să startul Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, cea mai atipică ediție din istorie. ”Este atât de trist”
Împăratul Naruhito dă startul Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, cea mai atipică ediție din istorie. ”Este atât de trist”

La final au defilat cele 208 delegații naționale, începând cu cea a Greciei, leagănul olimpismului, urmată de delegația refugiaților.

Înaintea deschiderii oficiale a Olimpiadei împăratul Naruhito a primit demnitari și înalți oaspeți străini, la Palatul imperial din Tokyo. Printre aceștia președintele Franței, Emmanuel Macron, și prima doamna a Americii, Jill Biden. Măşti, carantină, teste de salivă... Olimpiada 2020, care se desfăşoară în vara lui 2021, este una cum n-a mai fost, şi nu în sensul admirativ. Competiţiile se desfăşoară în arene aproape goale.

Şi pentru sportivi sunt restricţii drastice. Trebuie să poarte masca tot timpul, mai puțin când sunt la masă, se antrenează, concurează şi, evident, când dorm. Interacţiunile cu alţii trebuie să fie minime. De asemenea, sunt testaţi pentru Covid în fiecare zi şi monitorizaţi prin aplicaţii instalate pe telefonul mobil.

Sportivii care urcă pe podium îşi vor pune singuri medaliile de gât, iar strângerile de mână şi îmbrăţişările și aclamațiile sunt interzise în totalitate.

Organizatorii suţin că siguranţa sanitară este prioritatea absolută, dar experţii în sănătate se tem că - oricum - competiţia supremă a sporturilor va deveni o sursă de răspândire accentuată a virusului. Deja numărul cazurilor depistate în satul olimic se apropie de 90 şi au fost cel puțin 8 teste pozitive printre sportivi.

Doar o treime din populaţia Japoniei este vaccinată cu cel puţin o doză împotriva coronavirusului. Nu e de mirare aşadar că mai mult de jumătate dintre niponi au spus că se opun ţinerii acestei olimpiade, după luni de proteste împotriva evenimentului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult