Octavian Strunilă: despre manele și de ce nu apar filme în pandemie?

El este regizorul și producătorul unui film românesc, remake după filmul Italian ”Perfetti sconosciuti”/”Complet necunoscuți”, care ar urma să apară când se vor redeschide cinematografele în România.

Octavian Strunilă crede că datorită platformelor de conținut video cu plată care au apărut în ultima vreme, vor fi produse tot mai multe filme comerciale și nu doar filme de festival.

Din păcate, din cauza pandemiei, pentru că majoritatea cinematografelor sunt închise, toate filmele comerciale făcute în România stau la sertar.

Vitalie Cojocari: Crezi că o să se dea filmul tău în cinematografe?

Citește și

Ce sunt și câți bani fac influencerii români? Interviu cu Adelina Pestrițu

Octavian Strunilă: Da, un film are un traseu. Primul loc în care trebuie să se dea un film este în cinematografe. Altfel se pierd toate contractele. Din momentul în care iese din producție intră în post-producție. Oamenii au impresia că filmările durează. Filmările durează 2 săptămâni. Ca să iasă un film și nu altceva, post-producția durează un an la unele filme. În cazul nostru nu este nevoie de un an, nu este un film cu efecte speciale. Dar tot durează o jumătate de an. Filmul va fi gata în toamnă. Până în toamnă cred că lucrurile se vor rezolva din punctul acesta de vedere. Dar dacă nu se rezolvă, nu este ca și cum aș avea un produs pe care să-l dau în toamnă. O să-l dau când o să fie ok și o să fie gata. Sunt oameni care stau cu filmele în sertar de un an și ceva. Românii, producătorii de filme, în perioada asta nu au mai lansat filme. S-a lansat un singur documentar și câteva încercări mici de filme, a avut un curaj extraordinar câștigătorul de la Berlin (n.r. Babardeală cu bucluc sau porno balamuc). Are curaj să facă asta pentru că este un film despre care s-a vorbit. Trebuie scos acum când se vorbește despre el.

Vitalie Cojocari: De ce ai ales să faci un film pe care toată lumea l-a văzut?

Octavian Strunilă: Răspunsul meu vine cu o întrebare. De ce au ales 20 și ceva de țări să facă un film pe care lumea l-a văzut. Filmul a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai remake-uit film. Așa cum o operă celebră se pune în scenă și se remontează de zeci de ori și sute de ori, și acesta merită.

Octavian Strunilă povestește că filmul va fi adaptat României. De altfel, a și schimbat sfârșitul. Filmul este despre câțiva prieteni adunați la o cină, care și își propun să-și citească toate mesajele pe care le primesc în timpul cinei și să răspundă la telefon ca să audă toată lumea.

Octavian Strunilă: De ce să intri în viața cuiva? Ah, sunt multe lucruri care pot altera relația? Asta se face discutând, dar nu furând telefonul partenerului și uitându-te în telefon. Nu se rezolvă problemele unei relații furându-i telefonul și uitându-te când vine de la muncă, să-i verifici, să-i pui tot felul... Există și aplicații care îți verifică unde este iubitul tău. Sunt niște prostii. Avem tehnologii aproape de noi. În ciuda acestor tehnologii din jurul nostru, relația interumană este la fel.

Octavian Strunilă spune că drepturile de autor au costat câteva zeci de mii de euro. În alte țări fiind vorba de sume între 30 și 50 de mii de euro. Din păcate, în ziua în care începeau filmările unul din actorii principali s-a îmbolnăvit de Covid.

Vitalie Cojocari: A trebuit să-l înlocuiți?

Octavian Strunilă: A trebuit să-l înlocuim în noaptea respectivă.

Vitalie Cojocari: Despre cine este vorba? Este un actor cunoscut?

Octavian Strunilă: Da, da. Este Alex Potocean căruia îi mulțumesc din suflet și cu care sper să lucrez mai departe pentru că este un superprofesionist și un om cu care tare îmi pare rău că nu am reușit să fructific munca pe care am făcut-o. Îi mulțumesc și lui Alexandru Conovaru care peste noapte a intrat în personajul acesta, în proiectul acesta și a aflat din mers despre ce este vorba. Am reușit să facem filmul cu Alexandru Conovaru. După aceea zilnic actorii noștri intrau printr-un culoar separat, făceau un test, ieșeau afară, așteptau zece minute un sfert de oră, dacă testul era negativ, intra la filmare. Dacă testul ar fi fost pozitiv trebuia să oprim totul. Începea Las Fierbinți, iar Anca Dumitru și cu Leonid Doni începeau filmările și toate echipamentele respective, fiind oprite și plătite, costurile ar fi dat proiectul peste cap.

Vitalie Cojocari: Cât costă un film de tipul celui pe care îl filmezi tu acum?

Octavian Strunilă: Undeva între 200 și 350 de mii de euro cu tot cu post-producție. Nu am luat bani de la stat pentru că am făcut acest proiect foarte repede. Pe 9 ianuarie am luat drepturile de autor.

Vitalie Cojocari: Câți bani crezi că o să scoți după ce ai investit 300 de mii de euro?

Octavian Strunilă: Acești bani nu reprezintă neapărat cash. Este și munca oamenilor care au venit alături de noi. Eu ca regizor nu mi-am luat bani la filmul acesta pentru că eu sunt producător, ar fi fost culmea să mă plătesc și să mă cert cu mine. Contractele de publicitate au fost cele care au susținut filmul. Investiții ale oamenilor care au crezut în proiect. Am un prieten care lucrează în altă zonă, IT, i-am povestit despre ce este vorba și a zis, da, mă bag și eu, iau 5 procente. Pe mine în momentul acesta nu mă interesează să scot profit. De vreo doi ani nu caut să câștig bani, caut să mă bucur să-mi fac meseria și am mai mulți bani decât aveam înainte când munceam pentru bani. Să nu creadă cineva că tot ce fac este pe degeaba. Cu proiectul acesta caut să îmi fac un debut cu un film de lung metraj în calitate de regizor și producător onest. Să ne ridicăm la nivelul celorlalte producții de afară. Filmul intră în cinematograf, vinde o săptămână, o lună. După care filmul este liber să se ducă înainte la televiziuni în Pay-Per-View. Înainte nu era asta, era cinematograful și atât. Iar filmele românești pentru că nu existau cinematografe și pentru că nu aveau piață de desfacere au fost încurajați regizorii să facă filme pe care să le trimită la festival și nu i-a interesat pe regizor sau producători să facă filme comerciale. Acum în ultimii zece-cinci ani se fac și filme pentru publicul larg. Înainte se făceau filme ca să le trimiți la festival și în cinematografe se câștiga foarte puțini bani. Acum este variată piața. Cum este și PRO TV care are VOYO.

Filmul este o comedie fără înjurături, promite Octavian Strunilă. Acesta spune că reușește să gasească bani de la cei pe care îi convinge să investească în produse artistice. Un exemplu este omul de afaceri român stabilit de peste 20 de ani în SUA, Ovidiu Ene, care a investit într-un proiect 15 mii de euro. Octavian Strunilă este și directorul unui teatrul independent cu care merge în localitățile din România unde nu există teatre. Are însă o problemă cu numele teatrului său. Se numește Mefisto, personaj din Faust, din cultura germană.

Vitalie Cojocari: Unii asociază numele Mefisto cu diavolul?

Octavian Strunilă: Da, nu are nicio legătură, este un personaj care îmi este drag mie, dar am întâlnit oameni care nu vor să factureze pe teatrul acesta. Că ei nu lucrează cu diavolul.

Vitalie Cojocari: Vrei să schimbi, numele?

Octavian Strunilă: Nu știu.

Fost actor de telenovele, Octavian Strunilă spune că a ascultat de-a lungul anilor cât a jucat în ”Inimă de țigan”, ”State de România” multă muzică lăutărească, dar și manele.

Vitalie Cojocari: Câte manele a ascultat Octavian Strunilă?

Octavian Strunilă: La filmul respectiv ”Inimă de țigan” nu au fost manele. A cântat Loredana. Era unul din personajele din film. Venea cu trupa și cânta în șatră, iar în șatră eram tradiționali, se asculta muzică lăutărească. După, la ”State de România” s-a cotit spre zona asta.

Vitalie Cojocari: Ce părere ai despre manele? Din când în când se discută despre manele, unii sunt pro, alții sunt contra. Care este părerea ta?

Octavian Strunilă: La 17 ani, în grupul nostru de la Dorohoi se ascultau și manele, se asculta și Pink Floyd, se ascultau de toate. Toată lumea asculta muzică de toate felurile. Da, am ascultat manele. O s-o spun și o spun în continuare, ce problemă? Nu există nicio problemă cu chestia asta. Există acum un curent care se numește proto-manele, ceva de genul, electro-manele. Niște oameni culți, oameni cu școală, au luat aceste manele care la bază sunt o mișcare culturală, de la margine, de la periferie. Încearcă să pună temele respective într-o altă lumină. Tinerii de acum, cei de 20 și ceva de ani, dacă o să le spui că ai o problemă cu manelele vei fi tratat ca atunci când vei face o discriminare vizavi de oamenii de culoare sau față de anumite orientări sexuale. Vorbesc foarte serios. Ce, rockerii de la Vama Veche care dormeau pe jos și vomitau și nu se spălau cu lunile cât dura vara erau ok. Era bine? Este vorba de nivelul de cultură pe care îl ai, gustul pe care îl ai.