Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fostul principe al României, mărturisiri inedite. A pus gresie și mochetă ca să facă bani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Într-un interviu exclusiv acordat corespondentului Pro TV Vitalie Cojocari, nepotul ultimului rege al României, Mihai I, Nicolae Medforth-Mills, a povestit cum a muncit în perioada când a locuit în Anglia, pentru a .. câștiga bani.

Sursa foto: Facebook/Nicolae al Romaniei

Nicolae de România a dezvăluit că a avut o copilărie normală și că nu a fost niciodată bogat, în ciuda faptului că se înrudește cu membrii familiei regale britanice.

Nicolae Medforth-Mills: "Eu nu am fost un copil diferit. Doar la facultate a fost mai ciudat pentru mine, iar colegii m-au văzut un pic altfel pentru că au înţeles de unde vin, cine a fost bunicul meu şi ce a făcut nu numai pentru România, ci şi pentru Europa. Unii au fost foarte impresionați, alţii au fost de părere că sunt foarte bogat şi că nu trebuie să fac nimic pentru că am oameni în jurul meu, staff, dar au realizat foarte repede că sunt un om normal, înainte de orice altceva."

Vitalie Cojocari: Şi aşa era? Aveaţi staff în jurul dumneavoastră? Eraţi foarte bogat?

Citește și
Principele Nicolae
Fostul principe Nicolae a rămas fără permis de conducere. Cu ce viteză a mers

Nicolae Medforth-Mills: "Niciodată. Mi-aş dori să fiu. Am fost un copil normal. Părinţii mei au lucrat ca părinţii normali, dar de când m-am mutat la o şcoală în sudul Angliei am devenit mult mai independent, aveam 14 ani, și încet încet am realizat ce înseamnă oamenii, ce înseamnă să lucrezi și ce înseamnă fiecare liră"

FOTO: Fostul principe al României, Nicolae, și Regele Mihai I 

Vitalie Cojocari: "Si ce inseamna fiecare liră?"

Nicolae Medforth-Mills: "Am avut mai multe joburi si am castigat mai mult sau mai putin, depinde de orele sau de functie, dar inveti incet incet cum sa strangi banii, cum sa-i cheltuiesti, pe ce, daca este justificat sau nu."

Mai mult, fostul principe a spus că, la vârsta de 17 ani, a muncit într-un supermarket, la firma unui prieten, unde ... nu facea ”nimic interesant”.

Vitalie Cojocari: Ce joburi ați avut pentru a supraviețui în Anglia?

Nicolae Medforth-Mills: "Când am fost la liceu, am avut sprijin de la părinții mei. De la 17 ani am început să lucrez la un supermarket, la firma unui prieten".

Vitalie Cojocari: "Ce făceați în supermarket?"

Nicolae Medforth-Mills: "Nimic interesant."

Vitalie Cojocari: Ați distribuit marfă?

Nicolae Medforth-Mills: "Nu, am stat la casă mai mult. Iar din când în când am pus marfa pe raft. Nu mi-a plăcut deloc, dar prin asta am putut să strâng bani pentru a călători mai mult."

Vitalie Cojocari: Nu aveați bani?

Nicolae Medforth-Mills: "Nu. De unde aș fi putut să am bani? Nu apar din aer, nu cresc în copac. Fiecare dintre noi trebuie să lucreze. Asta am făcut. Am vrut să fac ceva și am lucrat să strâg bani să fac ceea ce am vrut."

Însă fostul principe al României nu a muncit doar în supermarket, ci a încercat și o muncă mai grea: a montat gresie și mochetă și ”nu numai”.

Nicolae Medforth-Mills: "Am lucrat la un prieten, la firma lui si cu el am pus mai multe lucruri pe jos, in case."

Vitalie Cojocari: "Mochetă, gresie?"

Nicolae Medforth-Mills: "Da, și nu numai."

Vitalie Cojocari: Și vă pricepeți la montat mochetă și gresie?

Nicolae Medforth-Mills: "Așa și așa, nu am făcut asta mult, dar îmi place să fac lucruri mai practice, să lucrez cu mâinile mele."

Nu numai fostul principe al României a muncit la amanajarea locuințelor, ci și actualul președinte al României. Klaus Iohannis a povestit în cartea sa, ”Pas cu pas”, că și-a pus singur faianță și gresie în baie.

”Pot să repar orice prin casă, prin pivniță. Mi-am pus singur faianță și gresie în baie, în apartamentul în care m-am mutat cu soția după ce ne-am căsătorit. Pot să lucrez cu lemn, știu cum să mânuiesc un fierăstrău sau o rindea” - a scris în carte șeful statului.

Interviul INTEGRAL cu fostul principe al României, Nicolae Medforth-Mills, poate fi vizionat mai jos.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult