Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Trebuie abordată această problemă”. Zelenski a cerut la summitul de la Bruxelles aderarea Ucrainei la UE cât mai repede

Volodimir Zelenski a cerut şefilor de stat şi de guverne UE reuniţi la Bruxelles, ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană cât mai rapid posibil.  

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat speranţa lansării negocierilor de aderare la următorul summit european, prevăzut la jumătatea lui decembrie, relatează AFP.

Această problemă este necesar să fie abordată ”din unghiul securităţii”, a pledat el în faţa liderilor europeni, prin videoconferinţă.

”Rusia nu se bate azi pentru a rămâne la Mariupol sau în Crimeea, ci pentru a putea veni la Tartu (în Estonia) sau la Gdansk (în Polonia)”, a acuzat el.

”Rusia încearcă să modifice frontierele Ucrainei nu doar pentru a-şi însuşi una sau alta dintre regiunile noastre, ci pentru a modifica toate frontierele care nu-i plac”, a denunţat el.

Citește și
aleksandr dugin
WaPo: Ce metode șocante a folosit Kievul în asasinate ţintite în Rusia. Zelenski le-a dat undă verde

Volodimir Zelenski a dat asigurări că Ucraina depune eforturile necesare pentru a respecta criteriile europene ale aderării.

”Contăm pe unitatea răspunsului vostru, decizia de a lansa negocieri de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană”, a subliniat el.

Războiul din Fâşia Gaza mobilizează atenţia europenilor, în timp ce creşte îndoiala cu privire la capacitatea Occidentului de a continua să susţină Ucraina împotriva Rusiei, în alt război major care face ravagii la uşa UE.

Acest război între Israel şi Hamas, în Orientul Apropiat a alimentat temeri ale unora cu privire la o eclipsare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care durează de 20 de luni.

În plus, criza Congresului Statelor unite a ridicat întrebări despre continuarea ajutorului militar american al Kievului.

Europenii depun eforturi să avanseze într-o serie de măsuri destinate să ofere asigurări Ucrainei şi să se asigure că ea rămâne capabilă să respingă agresiunea rusă.

Cei 27 încearcă să dea asigurări că UE va continua să susţină Ucraina ”atât timp cât este necesar”, afirmă ei în proiectul declaraţiei summitului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult