Papa Francisc, apel la rugăciune pentru pace: „pentru Ucraina martirizată şi pentru poporul din Israel şi Palestina”
"Vă rugăm să nu uităm să ne rugăm pentru toţi cei care suferă consecinţele teribile ale violenţei şi războiului, mai ales să ne rugăm pentru Ucraina martirizată şi pentru poporul din Israel şi Palestina", a spus Papa într-un nou apel, adăugând: "Războiul este un rău. Să ne rugăm pentru sfârşitul războaielor".
Ca în toate apariţiile sale publice, papa Francisc a profitat de ocazie pentru a cere încetarea războaielor, iar marţi, în cadrul rugăciunii Angelus, a îndemnat la luptă pentru pace în faţa "deşertului morţii" din Siria, Gaza şi Ucraina.
"Mass-media ne arată care sunt rezultatele războiului. Le-am văzut în Siria, în Gaza, le vedem în Ucraina martirizată. Un deşert al morţii, oare asta vrem? Popoarele vor pace. Să ne rugăm pentru pace, să luptăm pentru pace'', şi-a încheiat apelul suveranul pontif.
În mesajul său de Crăciun de luni, înainte de binecuvântarea "urbi et orbi", papa Francisc a dat asigurări că "oamenii, care nu vor arme, ci pâine, cărora le este greu să se descurce şi care cer pacea, nu ştiu câte fonduri publice sunt alocate înarmării. Şi totuşi, ar trebui să ştie! Să se vorbească despre asta, să se scrie despre asta, ca să fie cunoscute interesele şi beneficiile care mişcă sforile războaielor".