„Ocupanților, vine furtuna”. Cum se antrenează ucrainenii pentru contraofensiva finală VIDEO
Imagini de la simularea unui atac au apărut pe rețelele sociale. Infanteriști ucraineni s-au antrenat pe un câmp mlăștinos, și-au încărcat armele și au dezlănțuind un val de gloanțe.
"Mișcă-te! Mișcă-te! Mișcă-te!" se aude ordinul de la superior către soldați.
Ascuns de fum, un soldat a ridicat un lansator de grenade și a tras într-o țintă aflată la 50 de metri distanță - dar a ratat. Antrenorul grupului le-a ordonat să execute din nou exercițiul, relatează Financial Times.
În urmă cu un an majoritatea soldaților din aceste trupe erau civili obișnuiți. Când Rusia și-a lansat noua invazie brutală asupra Ucrainei, în februarie 2022, oamenii s-au oferit voluntari, au învățat să folosească arma, iar între timp au devenit soldați adevărați.
Cu vârsta cuprinsă între 20 și 60 de ani, foștii avocați, interpreți, programatori și lucrători pensionari din fabrică fac acum parte din marea forță de apărare a Ucrainei și se pregătesc temeinic pentru mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor de ocupație ale Rusiei.
Într-o poiană de pini, trupele de recunoaștere din brigada Bureviy și-au vopsit fețele, și-au pus cagule și au îmbrăcat costumele de camuflaj. S-au rostogolit prin mlaștină pentru a simula o încăierare într-o pădure de lângă Kiev se arată într-o postare pe Twitter.
Simularea atacului asupra trupelor ruse a avut loc joi, lângă Kiev, iar brigadă ucraineană Bureviy, ( Furtuna) primite că va „distruge trupele rusești”, relatează și Kyiv Post.
"E timpul să ne luăm înapoi ce e al nostru", se arată pe site-ul de recrutare al Gărzii Naționale. Iar mesajul brigăzii Bureviy este clar: "Ocupanților, vine furtuna!".
Sursa: Kyev Post, Financial Times
Etichete: Rusia , ucraineni , lupta , contraofensiva
Dată publicare: 22-04-2023 08:26