„Ne depășește.” Ministrul francez de Interne anunță că Franța nu va primi migranți veniți din Lampedusa
„Franţa vrea o poziţie de fermitate”, a spus Darmanin, invitat marţi la postul TF1, la o zi după vizita întreprinsă la Roma, citează Agerpres.
„Nu primind mai multe persoane vom stopa un flux care, în mod evident, ne depăşeşte capacităţile de integrare”, a insistat el.
„În schimb, noi le-am spus prietenilor italieni că am fi dispuşi să îi ajutăm pentru retrimirea persoanelor în ţările cu care avem relaţii diplomatice bune”, a adăugat ministrul francez, oferind ca exemple Coasta de Fildeş şi Senegal.
Italia se confruntă cu o accelerare a sosirilor de migranţi pe mica insulă Lampedusa, situată între Tunisia şi Sicilia.
Săptămâna trecută, de luni până miercuri, pe insulă au sosit 8.500 de migranţi, un număr mai mare decât întreaga populaţie a Lampedusei.
Această situaţie a pus sub o puternică presiune capacităţile de primire ale insulei, a provocat o undă de şoc politic în Italia şi a relansat chestiunea spinoasă a solidarităţii europene în materie de primire şi de repartizare a solicitanţilor de azil, pentru sprijinirea ţărilor aflate în prima linie a acestor sosiri.
În privinţa solicitanţilor de azil, Darmanin a admis că situaţia lor trebuie 'distinsă' de cea a majorităţii migranţilor, dar a lăsat această responsabilitate în seama autorităţilor italiene.
„Dacă persoanele sunt eligibile pentru azil, sunt persecutate pe criterii sexuale, politice, religioase, evident că este datoria Franţei, ca şi a altor ţări europene, să le primească”, a recunoscut el.
Ministrul a minimalizat însă prezenţa solicitanţilor de azil printre migranţii sosiţi pe Lampedusa, afirmând că majoritatea acestora nu fug de persecuţii.
„Nu sunt afgani, nu sunt sirieni”, a spus el.
Pe de altă parte, Darmanin a anunţat că a decis „întărirea” controalelor la frontiera franco-italiană, unde efectivele de poliţişti şi jandarmi vor ajunge de la 500 la 700 de persoane.