Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele audieri publice din ancheta pentru destituirea lui Trump. Primii interogați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este o zi cu emoţii intense pentru preşedintele Donald Trump. Peste câteva ore încep, în Camera Reprezentanţilor, audierile publice şi televizate în direct, din cadrul anchetei care vizează destituirea liderului de la Casa Albă.

Scandalul a fost declanşat de o discuţie telefonică purtată în iulie de liderul american cu omologul sau de la Kiev. Trump este acuzat că a condiţionat un ajutor militar pentru Ucraina de declanşarea, la Kiev, a unei investigaţii menite să-l compromită pe rivalul său democrat, Joe Biden.

În ajunul audierii, congresmenii republicani au discutat o strategie de apărare şi chiar au făcut o "repetiţie" pentru a anticipa eventuale capcane şi puncte slabe.

În esenţă, vor susţine că discuţia telefonică din 25 iulie nu dovedeşte nici şantaj, nici presiune.

Preşedintele Donald Trump: "A fost o conversaţie perfectă, nu una în regulă, una fără cusur."

Citește și
donald trump
Dezvăluiri din interiorul Casei Albe: "Trump e un copil de 12 ani, crud și inapt"

Asta deşi în transcriptul discuţiei, Volodimir Zelensky cere deblocarea ajutorului militar de 400 de milioane de dolari, iar Trump îi răspunde: "Aş vrea să ne faceţi o favoare în schimb".

Pe de altă parte, republicanii şi-au propus să-l discrediteze pe principalul martor.

Lee Zeldin, republican, New York: "Democraţii se bazează pe unii ca Bill Taylor pe post de martor-cheie, care o să ne povestească ceva aflat la a patra mâna."

Este doar o diversiune, ripostează democraţii.

Gregory Meeks, democrat, New York: "Simplu spus, strategia apărării este să evite faptele cu orice preţ. Iar faptele arată că preşedintele a făcut abuz de putere, iar asta o spun diplomaţi patrioţi."

Tom Foreman, corespondent CNN: „Membri ai Camerei Reprezentanţilor din ambele partide îi vor asculta pe martori, vor citi documente, vor analiza dovezi ca să stabilească dacă preşedintele e vinovat de trădare, luare de mâţă, câştiguri personale prin uz de funcţie ori abuz de putere. Dacă ei vor crede că da, se face vinovat, atunci comisiile vor cere Camerei să voteze articolele privind destituirea. E nevoie de majoritate simplă, dar asta nu înseamnă neapărat că preşedintele chiar e vinovat. Şi nici nu-l înlătura din funcţie automat. Înseamnă doar formularea oficială a acuzaţiei şi mutarea procedurii în Senat, care - potrivit Constituţiei - trebuie să deruleze un proces.

Avocaţii preşedintelui vor putea contesta acuzaţiile. Vor fi citaţi şi audiaţi martori, iar senatorii vor fi pe post de juraţi. Pot interveni multe chichițe procedurale care să scurcircuiteze procedura. La sfârşit, fiecare senator trebuie să-şi exprime verdictul. Dacă două treimi îl vor considera vinovat, atunci preşedintele e condamnat şi destituit. Ceva ce s-a încercat de trei ori în istorie, fără rezultat.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult