„I-au luat și salteaua din pat”. Ce a mai rămas din palatul din Damasc al lui Bashar al-Assad | VIDEO
Jurnaliștii de la Bild a arătat luxul în care dictatorul a trăit și ce a rămas după ce a plecat din țară.
„Înainte de căderea lui Assad, ne era frică să venim în acest loc”, explică un tânăr care s-a întâlnit cu reporterii germani pe aleea cu palmieri care duce la palat. Acum, întreg complexul a devenit o atracție turistică în care cei care au trăit sub regimul lui Bashar al-Assad vin și fac poze.
Jurnaliștii germani povestesc că lângă sala de conferințe din palatul lui Bashar al-Assad se află un birou, în interiorul căruia se află un birou din lemn prețios.
Cei care au vorbit cu reporterii spun că ar fi costat 100.000 de dolari, dar că este prea greu pentru a fi mutat de acolo. În dormitor se află un cadru de pat din care a fost luată chiar și salteaua.
„În dormitor există un cadru de pat din mahon, chiar și salteaua a dispărut”, notează jurnaliștii de la Bild.
La scurt timp după căderea regimului, o parte a palatului a fost cuprinsă de flăcări. Pereții și tavanele sunt înnegrite de funingine, iar totul este plin de moloz, iar din tavane atârnă candelabrele deformate de căldură.