Bilanţul atacului de la Pokrovsk a crescut. Zelenski: „Facem ca eliberarea Crimeei să fie din ce în ce mai realizabilă”
Your browser doesn't support HTML5 video.
El a ținut acest discurs în ciuda faptului că sunt tot mai multe semnale că operaţiunile contraofensive pe care Ucraina le-a iniţiat luna trecută nu dau rezultatul scontat, scrie news.ro.
Zelenski şi-a început adresarea către compatrioţi furnizând un bilanţ nou al atacului din ziua precedentă de la Pokrovsk, în Doneţk, unde ruşii au lovit de două ori la rând acelaşi obiectiv civil, provocând victime inclusiv în rândul salvatorilor.
„În această după-amiază, operaţiunile de salvare din Pokrovsk, regiunea Doneţk, au fost finalizate după atacul cu rachete de ieri al teroriştilor ruşi. Nouă persoane au fost ucise. Condoleanţele mele familiilor şi prietenilor.
82 de persoane au fost rănite. Tuturor li se acordă asistenţa necesară. Printre răniţi se află doi copii, ambii băieţi. Unul dintre ei este în stare gravă. Numele lui este Nikita, are doar 11 ani şi este elev în clasa a VI-a. Le doresc însănătoşire grabnică tuturor celor afectaţi de această ultimă ticăloşie rusească. Au fost mai multe lovituri cu rachete.
A doua lovitură a avut loc când a început operaţiunea de salvare. Aceasta a fost o decizie deliberată a teroriştilor de a provoca cât mai multă durere şi daune.
Iar Rusia va purta responsabilitatea maximă pentru acest lucru - indiferent de evoluţia evenimentelor, trebuie să existe sentinţe împotriva teroriştilor”, a spus Zelenski.
El şi-a informat compatrioţii că a vorbit în cursul zilei cu premierul olandez Mark Rutte şi a spus în context că Ucraina se pregăteşte să-şi consolideze aviaţia cu avioane moderne, iar Olanda poate deveni „un lider în problema F-16 pentru Ucraina”.
„Am discutat în detaliu despre cum să ne întărim soldaţii de pe linia frontului şi să asigurăm mai multă securitate oraşelor şi satelor noastre, întregului nostru teritoriu. Pregătim noi pachete de apărare şi îi sunt recunoscător lui Mark personal şi tuturor celor din Olanda - fiecăruia dintre cei care sunt alături de Ucraina. Ne pregătim să ne consolidăm aviaţia cu avioane moderne, iar Olanda este cea care poate deveni un lider în problema F-16 pentru Ucraina”, a spus Zelenski.
El a reamintit că Olanda s-a alăturat declaraţiei G7 privind garanţiile de securitate pentru Ucraina şi a discutat cu premierul Rutte despre modul în care aceste garanţii pot fi detaliate la nivel bilateral. „În plus, l-am invitat pe Mark, prim-ministrul, să ia parte la summitul Platformei noastre pentru Crimeea, care va avea loc la 23 august”, a anunţat Zelenski.
Platforma Crimeea este un cadru de discuţii lansat de Kiev în vara anului 2021, cu câteva luni înainte de invazia rusă, prin care participanţii discută despre securitatea la Marea Neagră, pornind de la principiul nerecunoaşterii anexării ilegale a Crimeei de către Rusia. România s-a alăturat încă de la început Platformei Crimeea, care a fost lansată pentru a marca împlinirea a 30 de ani de independenţă a Ucrainei.
„Astăzi, am avut, de asemenea, o întâlnire pe tema politicii noastre de recâştigare a teritoriilor - în special în ceea ce priveşte Crimeea şi reintegrarea acesteia (la Ucraina)”, a anunţat Zelenski.
„Este evident că, după ce Crimeea va fi eliberată de sub ocupaţie, acolo vor reveni oportunităţile economice, securitatea personală a oamenilor şi un sentiment de libertate reală, care nu a mai existat din 2014. Dar toate acestea nu ar trebui să fie doar abstracte - fiecare detaliu al dez-ocupării Crimeei ar trebui să aibă o semnificaţie specifică. Cum anume revine viaţa normală.
Ce anume înseamnă acest lucru pentru Crimeea şi pentru tot poporul nostru. Acest lucru ar trebui să fie clar pentru toată lumea. Pas cu pas, facem ca eliberarea Crimeei să fie din ce în ce mai realizabilă şi mai bine gândită”, a transmis Volodimir Zelenski.
El le-a mai spus compatrioţilor că a discutat cu oficialii ucraineni şi despre începerea noului an şcolar, la 1 septembrie. „Părinţii şi profesorii au întrebări. Există diverse probleme de securitate şi de pregătire.(...) Conţinutul (discuţiilor) este evident: pregătirea adăposturilor, furnizarea de manuale şcolare, resursele financiare şi organizatorice de care este nevoie şi cu care statul poate ajuta. Oficialii guvernamentali vor prezenta în curând detaliile relevante”, a spus Zelenski.
„Sunt recunoscător tuturor celor care servesc ţara noastră şi lucrează pentru stat într-un mod calitativ. Trebuie să existe întotdeauna un rezultat pentru Ucraina. În fiecare zi pe front şi în spatele frontului.Fiecare astfel de zi - cu rezultate - aduce victoria noastră mai aproape”, a transmis Zelenski.