Zelenski acuză Rusia a comis o "crimă de război deliberată" prin bombardarea unei închisori din estul Ucrainei
În cursul zilei, Zelenski a supervizat un prim transport de cereale, cruciale pentru securitatea alimentară globală, relatează AFP, citată de Agerpres.
Atacul asupra închisorii Olenivka, unde se aflau prizonieri de război ucraineni, pe teritoriul separatist din estul Ucrainei, este "o crimă de război deliberată a Rusiei, o crimă deliberată în masă", a declarat şeful statului ucrainean.
Acest "atac al ocupanţilor" s-a soldat cu peste 50 de morţi", a adăugat el. Anterior, armata rusă raportase 40 de morţi şi 75 de răniţi, în timp ce autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat până la 53 de morţi.
Moscova și Kievul se acuză reciprocMinisterul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie HIMARS, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume.
Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus: „Azi-noapte, regimul de la Kiev a efectuat în mod deliberat o provocare sângeroasă. Centrul de arest preventiv din zona Olenivka, unde sunt deținuți prizonieri de război ucraineni, inclusiv militanți ai formațiunii militare Azov, a fost lovit într-un atac cu rachete de la un sistem american de artilerie reactivă HIMARS. Această provocare flagrantă a fost comisă pentru intimidare și pentru a-i descuraja pe militarii ucraineni să se predea.”
Kievul dezminte că forțele sale ar fi efectuat acest bombardament și îi acuză, în schimb, pe ruși, că au bombardat închisoarea - pentru a acoperi dovezile de tortură la care au fost supuși prizonierii ucraineni.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , inchisoare , razboi in ucraina , Kiev , moscova , Volodomir Zelenski
Dată publicare: 30-07-2022 07:22