Zeci de români, blocați pe un aeroport din Roma. Ei se vor întoarce acasă miercuri sau vineri
Oamenii spun că au fost reprogramaţi pentru curse de miercuri, joi sau vineri, însă compania s-a oferit să le achite doar o noapte de cazare, iar mulţi sunt revoltaţi pentru că nu îşi permit să stea la Roma încă două, trei sau patru nopţi, informează News.ro, care citează Digi24.
Alții au refuzat oferta şi au vrut să se întoarcă în cursul nopții la Bucureşti, plătind peste 200 de euro pentru un bilet.
„Mi s-a oferit o noapte de cazare în această seară şi zbor vineri seara, voi cere rambursarea şi caut zbor. Miercuri trebuie să fiu la muncă, nu-mi permit să stau până vineri pe buzunariul propriu. Am avut o săptămână de vacanţă, azi trebuia să mă întorc. Ni s-a zis că a fost o grevă din Franţa, multe persoane au rămas la Roma. Unii se văitau că au 80 de euro în buzunar în condiţiile în care se oferă o zi de cazare. Zborurile au început să fie joi, vineri pentru că până atunci sunt toate ocupate”, a spus o pasageră.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!