Zeci de muncitori români, angajați pe un șantier din Germania, lăsați pe drumuri și fără salarii
Muncitorii, care nu și-au mai primit de o lună și jumătate salariile, și-au încetat activitatea la începutul săptămânii. În același timp, firma angajatoare a primit vestea că rămâne fără lucrarea subcontractată de la o firmă din Berlin, relatează swp.de.
”Au existat întârzieri și probleme de calitate”, a declarat Volker Hein, manager de proiect. Astfel, patronul firmei și-a anunțat angajații că a fost anulat contractul, apoi a dispărut fără urmă, fără să plătească salariile restante.
Autoritățile verifică acum dacă au fost respectate condițiile impuse de legislația germană privind salariul minim și plata asigurărilor sociale.
Unul dintre muncitori a spus că plata era de 12 euro pe oră, mai mult decât salariul minim, dar că plățile nu au fost făcute la timp. Timp de șase săptămâni, el și colegii lui nu au primit nici un ban. ”Am de primit 3.200 de euro”, a spus un român de 42 de ani.
Pe lângă faptul că nu au fost plătiți și că au rămas fără loc de muncă, muncitorii au rămas și în stradă pentru că firma nu a mai plătit de două luni chiria pentru locuințe.
Firma din Berlin a anunțat că le va plăti tuturor muncitorilor o parte din salarii din propriul buzunar și astfel românii se vor putea întoarce acasă.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!