Zeci de morți în capitala Libiei în urma unui conflict dintre miliții
De asemenea, multe familii din zona de conflict sunt blocate în case. Conflictul se desfăşoară încă de pe 26 august, între miliţii ce recunosc autoritatea Acordului Naţional (GNA) de la Tripoli (adică guvernul libian recunoscut oficial de ONU) şi miliţii care nu o recunosc. De asemenea, Al Jazeera raportează şi că conflictul s-ar fi răspândit la nivelul celei mai mari părţi a oraşului, focuri de armă putând fi auzite "în multe zone ale capitalei".
Conflictul a încălcat un acord de încetare a focului negociat de ONU şi semnat pe 4 septembrie. Este al treilea acord de încetare al focului încălcat de cele două părți.
Libia se află într-o stare de haos generalizat încă din anul 2011, atunci când a fost înlăturat de la putere Muammar al-Gaddafi. De atunci, guvernul de la Tripoli nu a reuşit să restabilească controlul - şi acela fragil - decât asupra unei părţi a ţării.
Statul libian suferă, însă, de diviziuni mult mai vechi, ce îl preced chiar şi pe Muammar al-Gaddafi. De altfel, pe parcursul celor 42 de ani în care a condus Libia, acesta nu a făcut altceva decât să ţină aceste diviziuni sub control, adesea prin măsuri represive.
O primă sursă de instabilitate sunt diviziunile de natură etnică, Libia având patru grupuri etnice importante, adesea cu interese conflictuale. O altă sursă de instabilitate o reprezintă faptul că, tradiţional, Libia a avut doi poli de putere, unul la Tripoli şi unul în Benghazi.
Toate aceste probleme sunt acum amplificate de existenţa unui număr mare de miliţii bine înarmate cu armament ce a aparţinut cândva Forţelor Armate Libiene ale lui Muammar al-Gaddafi.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Al Jazeera
Dată publicare: 22-09-2018 14:06