Zeci de italieni s-au opus mutării unor familii de romi în cartierul lor: ”Spun că furăm”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Protestul a fost organizat de reprezentanţi ai extremei drepte, în cartierul Torre Maura, de la periferia capitalei italiene.
Procurorul Romei a demarat imediat o anchetă împotriva organizatorilor protestului privind incitarea la ură.
Primarul capitalei Italiei speră ca astfel de demonstraţii să nu mai aibă loc.
Protestele au început după ce municipalitatea Romei a anunţat că un autobuz va transfera 70 de romi într-un centru de plasament din Torre Maura, o suburbie din estul capitalei.
În doar câteva ore, zeci de protestatari s-au adunat în faţa adăpostului şi au dat foc la mai multe pubele de gunoi, oprindu-i pe romi să intre în clădire.
"Vin și ne fură din case. Lasă numai gunoaie în urma lor. Nu știu cum să trăiască în mod civilizat. Trăiesc în barăci care trebuie dărâmate."
La rândul lor, membri comunităţii rome susţin că ei sunt cei care se tem de restul locatarilor şi îi acuză de discriminare.
"Ieri nu am vrut decât să stăm de vorbă, dar imediat ce am ieşit afară au sărit pe noi. Ei locuiesc aici, iar noi trebuie să stăm în case. Nu e corect! Reporter: Stai puţin, nu pleca. Poţi să îmi spui de ce crezi că nu sunt de acord cu prezenţa voastră aici? Pentru că ei spun că suntem ţigani, că suntem murdari şi că furăm, îşi încuie casele. Reporter: Spun că le e frică... Nu le e deloc frică."
Pentru a evita ca situaţia să scape de sub control, primarul Romei, Virginia Raggi, a sosit de urgenţă la faţa locului.
Virginia Raggi, primarul Romei: "Era o atmosferă încordată, plină de ură. Procurorul Romei a deschis deja o anchetă pentru incitare la ura rasială. A fost o situaţie care putea scăpa de sub control în cartierul Torre Maura, unde în trecut au mai existat astfel de incidente sociale."
Luna trecută, serviciile secrete italiene au avertizat Parlamentul că atacurile asupra imigranţilor şi minorităţilor s-ar putea intensifica înainte de alegerile europarlamentare de lună viitoare. Anunţul vine după ce ministrul de Interne, Matteo Salvini, a cerut un nou recensământ al populaţiei rome, în urma căruia toţi romii care nu sunt italieni vor fi expulzați din ţară.