Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de avioane Airbus oprite la sol, după un "incident grav" la bordul unei aeronave

Operatorul aerian elveţian Suiss a consemnat la sol flota sa de 29 de avioane Airbus A220, pentru verificarea motoarelor, în timp ce compania Korean Air a anunțat, miercuri, că va efectua inspecții la cele 10 avioane de acest fel pe care le deține.

Anunțul celor două companii intervine după ce o aeronavă Airbus A220 aparținând operatorului Suiss a înregistrat probleme la motor în timp ce efectua marţi o cursă între Geneva şi Londra. Aeronava a aterizat de urgență la Paris.

“Swiss a decis să efectueze o inspecţie a motoarelor flotei sale de avioane A220. Din acest motiv, toate avioanele A220 trebuie să treacă printr-o inspecţie amănunţită”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Blick.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că multe zboruri vor fi anulate.

Miercuri, responsabilii Korean Air au anunțat că vor inspecta cele 10 avioane Airbus A220 din flota companiei, în urma unei solicitări din partea producătorului american de motoare Pratt & Whitney, informează Reuters.

Citește și
erdogan
Erdogan: Turcia „nu va declara niciodată un armistiţiu” în Siria. Putin l-a invitat în Rusia

"Verificările se vor desfășura secvențial, dar nu vor afecta operațiunile noastre", a declarat un purtător de cuvânt al Korean Air.

Potrivit sursei citate, anchetatorii francezi au clasificat, marți, drept un incident grav problema care a perturbat zborul elvețian.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult