„Drept la țintă”. Mesajul cinic al lui Moscovei după noile atacuri asupra civililor din Ucraina. Situație dramatică în Uman
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Kiev, ministrul ucrainean al Apărării a anunțat că pregătirea contraofensivei e aproape încheiată. Echipamentele donate de Occident au ajuns - în mare parte - la militarii ucraineni.
În orașul Uman, din centrul Ucrainei, echipele de salvare au căutat toată ziua supraviețuitori în ruinele unui bloc de locuințe distrus de o rachetă rusească.
Iulia Norovkova, purtătoarea de cuvânt a echipajelor de salvare de urgență: „Trebuie să finalizăm căutările până la sfârșitul zilei. În acest moment, nu știm câți oameni ar mai putea fi sub resturi. Lucrăm intensiv cu ajutorul voluntarilor. Sunt localnici care ne ajută să săpăm în moloz”.
Numărul celor decedați a crescut de la o oră la alta, în timp ce rudele celor dispăruți sub mormanul de moloz așteptau cu sufletul la gură și lacrimi în ochi rezultatele căutărilor. Câteva zeci de supraviețuitori au avut nevoie de sprijin psihologic ca să poată trece peste tragedie.
Localnică: „După prima explozie eram buimacă, dar s-a produs încă una. Geamurile au fost spulberate spre interior, peste noi. Mi-am tras o pătură peste mine și am strigat după soțul meu. Pe geam se vedea ca totul e în flăcări în jur”.
Reporter CNN: „Am stat de vorbă cu oameni, cu vecini care erau aici atunci când racheta lovit, la ora 5 dimineața, oameni care încearcă cu disperare să afle ce s-a întâmplat cu oamenii pe care îi cunosc, cu cei dragi, cu oameni la care țin. Un bărbat a fost printre primii care au venit la fața locului, ne-a povestit că, atunci când a ajuns, putea să audă copii țipând. Spunea că au reușit să scoată o femeie din ruine. Până să ajungă la spital, a murit”.
Moscova: „Drept la țință”O altă rachetă a căzut în orașul Dnipro, unde a spulberat o casă și un spațiu comercial. O femeie de 31 de ani și fetița ei de 2 ani au murit.
În timp ce rachetele cădeau peste locuințele ucrainene, ministerul Apărării de la Moscova a postat pe rețelele sociale un mesaj pe cât de scurt, pe atât de cinic: "Drept la țintă". Aflat în India, ministrul Serghei Șoigu a dat vina pe Vest pentru războiul din Ucraina.
Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării: „O confirmare clară a politicii criminale (duse de Occident) e conflictul din Ucraina. Scopul său adevărat e să provoace o înfrângere strategică Rusiei, să amenințe China și să-și păstreze monopolul în lume”.
Și Putin, în fața Dumei de Stat de la Moscova, a venit cu acuzații la indigo.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Partenerii noștri sau, am putea spune, foștii parteneri din unele state distrug nebunește cadrul legal (global) și canalele de dialog și încearcă să-și impună opiniile și așa-numitele reguli asupra tuturor. Nu vom respecta regulile lor”.
Pe front, lucrurile nu stau prea bine. Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a recunoscut aseară că unitatea s-ar putea desființa în perioada imediat următoare, din cauza lipsurilor de pe front.
Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Dacă vorbim despre nevoia de muniție pe front, în general... Asta vrem. În momentul ăsta ne apropiem de finalul companiei 'Wagner'. Compania 'Wagner' își va înceta existența destul de curând. Vom deveni istorie. E în regulă, se mai întâmplă”.
Ucrainenii se apără cu vechituriÎn tabăra cealaltă, trupele ucrainene continuă antrenamentele pentru contraofensivă. Însă niciun exercițiu nu îi poate pregăti pe soldați pentru realitatea de pe front.
Karat, comandant de pluton al Brigăzii 1 "Bureviy": „În luptă ești înspăimântat, totul explodează în jurul tău, camarazii îți mor ori sunt răniți. Este imposibil să te pregătești sufletește pentru așa ceva”.
Până una-alta, în cele mai multe cazuri, ucrainenii tot cu vechituri se apără.
Dymytro, locotenent, Brigada 59 motorizată: „Motorul e luat de la cel mai mare furnizor de echipamente sovietice al Ucrainei: armata rusă. Asta e un T-62, un bunic de 70 de ani pe care l-am capturat de la ruși. Cât așteptăm Leopard-urile de la partenerii nostri occidentali, ne folosim de ăsta, pe care l-am botezat Leopold”.
În Rusia, șase ofițeri de logistică au fost găsiți vinovați după ce au furat peste 360 de tone de kerosen de pe un aeroport din regiunea Irkutsk. Au scăpat cu o amendă de aproximativ 50.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 620 de dolari. Furturile de combustibil au fost una dintre marile probleme cu care s-a confruntat armata rusă la începutul invaziei, când multe blindate au fost abandonate după ce au rămas fără combustibil.