„Bibi este terminat”. Benjamin Netanyahu își pierde sprijinul de bază după atacul lansat de Hamas asupra Israelului
Ya’akov Levin a fost o viață întreagă un susținător al Likud, partidul de centru-dreapta al lui Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului. Însă, după atacul sângeros lansat de Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, el a declarat că nu va mai vota niciodată pentru acest partid, notează Financial Times.
„Netanyahu a pozat în Domnul Securitate și apoi s-a întâmplat acest lucru”, a declarat negustorul de vinuri din Ierusalim. „El trebuie să plece”, a adăugat acesta.
Cu 1.400 de persoane ucise în atac, potrivit oficialilor israelieni, există un sprijin larg pentru invazia terestră din Gaza și pentru obiectivul de război al lui Netanyahu de a distruge Hamas. În ciuda acestui val de patriotism, chiar și cei de dreapta sunt furioși pe premier.
Furia este palpabilă pe străduțele înguste din Mahane Yehuda, o mare piață acoperită din centrul Ierusalimului, care a fost mult timp un bastion al Likud și care găzduiește magazinul de vinuri al lui Levin.
„Bibi este terminat! În niciun caz nu mai poate rămâne la putere după asta”, a spus el, folosind porecla cu care israelienii i se adresează liderului lor.
De șase ori prim-ministru, Netanyahu și-a depășit rivalii pentru a rămâne în vârful politicii israeliene în cea mai mare parte a ultimilor 14 ani.
A reușit acest lucru poziționându-se ca „domnul Securitate” și „domnul Economie” – omul pe care israelienii se puteau baza pentru a menține puterea militară a țării și pentru a ajunge la un acord cu statele arabe, în timp ce promova creșterea economică și încuraja un sector tehnologic în plină expansiune.
Această imagine a fost puternic zdruncinată de un masacru care a arătat că Israelul este extrem de nepregătit pentru un atac pe teritoriul său și de un conflict care a urmat și care i-a afectat grav perspectivele economice.
Dacă alegerile ar avea loc acum, partidele din opoziție ar zdrobi coaliția de dreapta aflată la guvernareO mare parte din frustrarea publicului față de Netanyahu se concentrează pe refuzul său ferm de a-și cere scuze pentru că Israelul nu a reușit să prevadă sau să prevină atacul din 7 octombrie.
Un sondaj publicat în ziarul Maariv la sfârșitul lunii trecute a arătat că 80% dintre israelieni doreau ca acesta să-și asume responsabilitatea pentru eșecurile din domeniul informațiilor și al securității care au precedat atacul.
El a eșuat în mod constant să facă acest lucru, spunând doar că după război vor fi puse întrebări dificile tuturor, „inclusiv mie”.
În timp ce mașinăria partidului Likud s-a mobilizat până acum în jurul premierului, recalcitranța sa alimentează o schimbare mai amplă de orientare a partidului.
Un alt sondaj Maariv, realizat la 14 octombrie, a arătat că, dacă alegerile ar avea loc acum, partidele de opoziție ar obține o victorie uriașă asupra coaliției de dreapta aflate la guvernare.
„Netanyahu nu a fost niciodată la un nivel atât de scăzut”Doar 29% dintre respondenți au declarat că Netanyahu este premierul lor preferat, o scădere abruptă față de perioada de dinaintea războiului, în timp ce 48% l-au ales pe Benny Gantz, liderul grupării de centru-dreapta Unitatea Națională și membru al cabinetului de război israelian format din cinci persoane.
„Netanyahu nu a fost niciodată la un nivel atât de scăzut, niciodată”, a declarat Tamar Hermann, cercetător senior la Institutul Israelian pentru Democrație (IDI).
Aviv Bushinsky, un consilier al lui Netanyahu devenit analist politic, are propria sa teorie cu privire la motivul pentru care premierul refuză să își asume orice vină.
„Este îngrijorat că ar deveni o declarație sonoră care ar fi difuzată ad nauseam și i-ar afecta perspectivele de a rămâne la putere”, a spus el.
Dacă aceasta este tactica lui Netanyahu, se pare că ea se întoarce împotriva sa. „Oamenii spun – soldații noștri își riscă viața în Gaza, mii de oameni și-au pierdut casele, Moody’s, Fitch și S&P ar putea să ne reducă ratingul de credit. Iar Netanyahu nu se gândește decât la politică”, a declarat Bushinsky.
Manifestările publice de furie față de Likud au fost dramatice. La sfârșitul lunii trecute, sediul partidului din Tel Aviv a fost defăimat cu sânge fals, precum și cu un colaj cu cei 242 de ostatici care au fost luați de Hamas. Fotografii cu fața lui Netanyahu au fost, de asemenea, mânjite cu urme de mâini însângerate.
Netanyahu i-a atacat direct pe șefii militari și de securitateNemulțumirea populară a atins noi culmi după ce Netanyahu a declarat într-o postare pe X, fosta platformă Twitter, la sfârșitul lunii octombrie, că șefii militari și de securitate ai Israelului nu i-au oferit niciun avertisment cu privire la atacul Hamas.
Aceasta a stârnit un răspuns furios, Gantz insistând să retracteze afirmația. „Când suntem în război, a fi la conducere înseamnă să dai dovadă de responsabilitate”, a scris el pe X. Netanyahu a șters postarea ofensatoare și și-a cerut scuze.
Cearta, la doar câteva ore după primele incursiuni terestre în Gaza, i-a indignat pe mulți israelieni. De atunci, lupte crâncene au avut loc în timp ce trupele israeliene avansează spre orașul Gaza. Mai mult de 9.000 de palestinieni au fost uciși de la începutul războiului, potrivit oficialilor din domeniul sănătății din Gaza.
La câteva zile după postarea ștearsă a lui Netanyahu, un sondaj publicat de IDI a arătat că doar 7% dintre israelieni au avut încredere în el pentru a conduce războiul, față de 74% care au ales șefii armatei. Sprijinul pentru Netanyahu a fost puțin mai bun în rândul alegătorilor de dreapta decât în rândul populației în general, ajungând la doar 10 la sută.
„Având în vedere scandalul cu posturile, oamenii simt pur și simplu că ceva nu merge bine cu el”, a declarat Hermann, care a adăugat: „Comportamentul său este pur și simplu uimitor de neașteptat în aceste circumstanțe”.
Unii susținători ai Likudului s-au artătat dezamăgiți de Netanyahu cu mult înainte de acest ultim incident. La sfârșitul anului trecut, o parte dintre alegători au fost nemulțumiți de decizia sa de a forma o coaliție cu cele mai de dreapta partide israeliene.
Sentimentul de înstrăinare s-a intensificat doar după ce el a lansat o campanie profund divizivă pentru a limita puterile sistemului judiciar – o mișcare care a declanșat luni de proteste în masă.
Efraim Podoksik, un politolog din Ierusalim, a declarat că a votat întotdeauna Likud, dar că s-a răzgândit după ce Netanyahu a pivotat către partidele ultranaționaliste.
„Practic, el s-a supus cererilor partenerilor săi populiști, de extremă dreapta. Iar acestea sunt împotriva a ceea ce ar trebui să reprezinte un partid de centru-dreapta precum Likud”, a adăugat el.
Podoksik a declarat că îndoielile sale cu privire la guvernul lui Netanyahu s-au adâncit doar după răspunsul acestuia la dezastrul din 7 octombrie.
„Guvernul s-a dovedit a fi disfuncțional. Prea mulți din el sunt doar niște ideologi incompetenți”, a mai spus acesta.
„A fost un eșec al întregului sistem”Cu toate acestea, există încă un anumit sprijin pentru Netanyahu. La Machane Yehuda, mulți comercianți au spus că el nu ar trebui să fie învinuit pentru atacul Hamas.
„A fost un eșec al întregului sistem. Nu îl poți învinui pe Netanyahu”, a declarat Shimon Ozeri, care este de profesie măcelar. „Da, am fost prinși cu pantalonii în vine”, a spus, la rândul său, Shimon Moshe, un legumicultor.
„Da, ar trebui să existe o anchetă completă după război. Dar lucrurile vor fi și mai rele dacă Bibi ar pleca acum”, a mai afirmat acesta.
Unii cred că Netanyahu pariază că Israelul va învinge Hamas și că astfel va putea să rămână în funcție, asumându-și meritele pentru această victorie, chiar câștigând un nou mandat la următoarele alegeri, programate pentru 2026.
Dar Hermann este sceptic: „Winston Churchill a câștigat cel de-al Doilea Război Mondial și tot a fost dat afară”.
Alții cred că ar putea fi prea devreme pentru a-l elimina. „El a fost întotdeauna văzut ca «Regele Bibi» – acest magician care va scoate mereu un alt iepure din pălărie”, a declarat Gideon Rahat, profesor de politică la Universitatea Ebraică.
„Cu Netanyahu nu poți ști niciodată”, a încheiat acesta.
Sursa: Financial Times
Etichete: israel , hamas , benjamin netanyahu
Dată publicare: 03-11-2023 17:01