Volodimir Zelenski a demis un comandant militar de rang înalt care conduce operațiunile din Donbas, fără a explica decizia
Eduard Moskaliov, comandant al forţelor comune ale Ucrainei, care sunt angajate în bătălii în regiunea Donbas a condus luptele din estul țării. El a fost demis prin decret de președintele Volodimir Zelenski.
Moskaliov ocupa această funcţie din martie 2022, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina.
Forţele ruse depun eforturi pentru a captura cele două regiuni estice care alcătuiesc Donbasul.
Președintele Zelenski a descris situaţia militară din est, din ultimele săptămâni, ca fiind „dificilă şi dureroasă”.
Liderul ucrainean l-a menționat pe Moskaliov, vineri, în discursul zilnic adresat națiunii, când a enumerat comandanții militari cu care a vorbit.
Unitățile pro-Moscova își concentrează eforturile asupra orașului Bahmut, organizând atacuri repetate. în ciuda faptului că au suferit ceea ce oficialii ucraineni și occidentali spun că sunt pierderi grele.