Vodca nu ucide coronavirusul, avertizează autorităţile ruse, după ce vânzările au explodat
În urma vacanţelor obligatorii la domiciliu decretate de preşedintele Vladimir Putin, vânzările de băuturi alcoolice au explodat în Rusia, situaţie la care a contribuit şi închiderea cafenelelor, restaurantelor şi saunelor. Nici măcar în timpul sărbătorilor de Anul Nou şi în cele ocazionate de Ziua Victoriei ruşii nu consumă atât de mult vodcă, vin şi coniac cum fac în aceste zile de izolare.
Vânzările de băuturi alcoolice au crescut cu 148%
Conform statisticilor, la Moscova vânzările de băuturi alcoolice au crescut cu 148%, urmate de medicamente şi aparate electronice.
Iar această tendinţă ar putea deveni o problemă naţională, întrucât preşedintele Putin a prelungit joi vacanţele obligatorii până pe 30 aprilie, astfel ruşii sunt forţaţi să stea în casă încă patru săptămâni.
Prin urmare, autorităţile ruse au lansat avertismente în care subliniază că vodca nu are niciun efect împotriva coronavirusului, ba dimpotrivă, ea slăbeşte sistemul imunitar şi creşte riscul unor boli infecţioase, în special respiratorii, şi creşte presiunea arterială.
„Chiar dacă s-ar dezinfecta gâtul şi esofagul, nările şi căile respiratorii rămân infectate. Alcoolul nu ajunge în aceste locuri şi în consecinţă infecţia se menţine”, explică Evgheni Briun, responsabil în Ministerul rus al Sănătăţii.
Numărul crimelor și accidentelor provocate de consumul de alcool a crescut
După ce în prima săptămână de „vacanţă” a crescut semnificativ numărul crimelor şi al accidentelor provocate de consumul de alcool, mai mulţi funcţionari, experţi şi activişti ai organizaţiilor de combatere a alcoolismului au cerut să se interzică până pe 1 mai vânzarea de băuturi alcoolice.
Între timp, fără să mai aştepte o decizie de la Moscova, mai multe regiuni au instituit deja o asemenea interdicţie între anumite ore.
Măsura a primit însă şi critici, una fiindcă ruşii ar putea să fie tentaţi să apeleze la piaţa neagră, crescând astfel riscul unor intoxicaţii grave.
Unii amintesc că astfel de interdicţii au schimbat şi cursul istoriei Rusiei, evocând cazul ţarului Nicolae al II-lea, care a procedat în acest mod în 1914, nu însă pentru a limita consumul populaţiei, ci pentru a avea mai mult alcool destinat tratării răniţilor în război, dar şi cel al ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care în 1985 a lansat o campanie naţională împotriva alcoolismului ce nu a fost bine primită de populaţie.
Actualul preşedinte Vladimir Putin a reuşit însă în ultimii ani să aplice politici care au redus pe ansamblu consumul de alcool în Rusia.