Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin se grăbește să reînnoiască tratatul nuclear cu SUA

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că doreşte să reînnoiască, până la sfârşitul anului, Tratatul New START privind armele strategice nucleare, relatează AFP.

Această decizie trebuie luată cât mai curând posibil ''pentru a nu da naştere la multiple interpretări ale poziţiei noastre", a insistat Vladimir Putin în faţa unor responsabili militari şi ai apărării.

La rândul său, ''Rusia este pregătită să reînnoiască tratatul New START fără întârziere, înainte de sfârşitul anului'', a adăugat preşedintele rus, potrivit Agerpres.

SUA şi Rusia s-au retras oficial în acest an din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), acuzându-se reciproc de încălcarea pactului semnat în 1987, care interzicea rachetele cu lansare de la sol, capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Acest acord a fost considerat ca un pilon al securităţii globale, iar faptul că devine depăşit provoacă temeri legate de o reluare a cursei înarmării.

Vladimir Putin a declarat joi că doreşte să definească ''măsurile pentru a face faţă potenţialelor pericole'' legate, potrivit lui, de o retragere a SUA din INF.

Până în prezent, Washingtonul nu a manifestat un interes deosebit faţă de reînnoirea pe cinci ani a unui tratat New START după expirarea actualului tratat, la începutul anului 2021.

Tratatul New START a fost încheiat în 2010 între preşedinţii din acea vreme, american Barack Obama şi rus Dmitri Medvedev, în timp ce relaţiile dintre cele două ţări erau mult mai calde.

Acest tratat, considerat ultimul acord major încă în vigoare în domeniul controlului armelor nucleare între cele două mari puteri nucleare, limitează la 1.550 numărul de focoase nucleare operaţionale (instalate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) pentru SUA şi Rusia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult