Vladimir Putin: Rușii și ucrainenii sunt același popor. Diferențele au apărut din cauza Poloniei
Vladimir Putin a făcut declarațiile în timpul unui interviu acordat agenţiei de presă ruse TASS, în cadrul căruia a vorbit despre 20 de subiecte, cu ocazia celor 20 de ani de petrecuți în fruntea Rusiei.
„Consider că noi suntem același popor. Nu știu dacă le place sau nu (ucrainenilor, n.r.) dar dacă privim la realități, așa este. Înțelegeți, până în secolul XI, XII, XIII noi nu am avut nicio diferență lingvistică. Și doar urmare a polonizării, acea parte a ucrainenilor care locuia pe teritoriul ce se afla sub conducerea Uniunii statale polono-lituaniene, către secolul XVI, au apărut primele diferențe lingvistice. De fapt, ucrainenii erau considerați oamenii care locuiau la granițele statului rus. Ucrainenii erau la Pskov, ucrainenii erau numiți acei care ne apărau de invaziile Hantului Crimeean. În Ural, peste tot erau ucraineni. Deci, nu aveam niciun fel de diferențe lingvistice. Mai mult, până în secolele XIV-XV, chiar și acei oameni, slavii de est, care locuiau pe teritoriile Uniunii polono-lituaniene, îi numeau ruși. Nu erau diferențe. Mult mai târziu au început diferențele lingvistice”, a declarat Putin într-un interviu pentru agenția TASS, potrivit deschide.md.
De asemenea, președintele rus susține că că diferențierea religioasă între ruși și ucraineni a apărut din cauză că Ucraina se află lângă țări catolice. Ucraina este vecină cu Polonia - țară în care peste 90% din oameni sunt catolici - dar și cu Slovacia și Ungaria, state cu un număr semnificativ de adeăți ai catolicismului.
„Nu trebuie să uităm ceea ce ne unește. Și să nu distrugem ceea ce avem. De exemplu - biserica. De ce a fost nevoie să fie distrusă unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse? Cunoașteți că independența Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhatului Moscovei a fost absolută, inclusiv din punctul de vedere al alegerii ierarhilor. Patriarhatul Moscovei nici acum nu influențează asupra alegerii ierarhilor în Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Moscovei”, a mai spus Putin.
„În mod special, factorul ucrainean a început să fie dejucat în ajunul Primului Război Mondial de către serviciile speciale ale Austriei. De ce? Este un principiu binecunoscut - împarte și stăpânește”, a mai spus ăreședintele rus.
Sursa: Deschide.md
Etichete: Rusia , Ucraina , Polonia , vladimir putin
Dată publicare: 22-02-2020 11:28