Vladimir Putin i-a dăruit lui Kim Jong Un o limuzină rusă Aurus, încălcând sancţiunile ONU
Kremlinul a confirmat ulterior că preşedintele rus Vladimir Putin i-a oferit liderului nord-coreean Kim Jong-un o maşină rusească de înaltă clasă din gama Aurus, deşi nu a precizat modelul vehiculului, potrivit EFE.
"Da, este un Aurus", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă oficială TASS, întrebat despre maşina pe care preşedintele i-a făcut-o cadou lui Kim.
Gama Aurus dispune de mai multe modele şi, în funcţie de dotări, preţul variază între 35 şi 50 de milioane de ruble (între 380.000 şi 540.000 de dolari).Prin urmare, cadoul lui Putin ar putea încălca sancţiunile ONU din 2017, care au fost votate inclusiv de Rusia şi care interzic exportul de bunuri de lux către Coreea de Nord.
Kim Jong Un "a primit un autoturism fabricat în Rusia pentru uzul personal din partea lui Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele Federaţiei Ruse", a transmis agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA.
"Acest cadou este o demonstraţie clară a relaţiilor personale speciale între liderii" celor două ţări, a declarat influenta soră a conducătorului nord-coreean, Yo Jong, citată de aceeaşi media de stat.
"Noi condamnăm Coreea de Nord pentru atitudinea sa insolentă de a etala în public încălcarea sancţiunilor ONU", a reacţionat un înalt responsabil al Ministerului sud-coreean al Unificării într-o declaraţie făcută presei, sub rezerva anonimatului.
De la vizita liderului Coreii de Nord în Rusia anul trecut, Phenianul s-a apropiat de Moscova.
Un grup de turişti ruşi a sosit la începutul acestei luni în Coreea de Nord pentru o călătorie de patru zile, acesta fiind primul grup străin cunoscut care a vizitat ţara de la închiderea frontierelor din cauza pandemiei de COVID-19.
După summitul între Kim Jong Un şi Vladimir Putin din septembrie, în Extremul Orient rus, SUA şi Coreea de Sud au afirmat în repetate rânduri că Phenianul a expediat arme Moscovei pentru a le utiliza în războiul în Ucraina, în schimbul unui ajutor rusesc pentru programele de satelit dezvoltate de Coreea de Nord.
Cele două părţi au indicat că Vladimir Putin urmează să efectueze o nouă vizită la Phenian.
Kim Jong Un este cunoscut pentru apetenţa sa pentru maşinile de lux. El a fost văzut utilizând SUV-uri Lexus şi modele Mercedes-Benz clasa S.
Un raport al Naţiunilor Unite din 2021 consemnează o tentativă de expediere a unor maşini de lux în valoare de peste un milion de dolari de Emiratele Arabe Unite spre Ningbo, în China, în vederea unei livrări ulterioare în Coreea de Nord.
În cursul vizitei liderului nord-coreean în Rusia anul trecut, Putin l-a invitat la o plimbare pe bancheta din spate a limuzinei sale prezidenţiale Aurus Senat.
Kim Jong Un luase cu el în vizita sa în Rusia un Maybach, care a fost transportat cu un tren special din Coreea de Nord.
Întâlnirea a servit la pecetluirea cooperării militare şi a acordurilor de schimb prin care Phenianul a transferat Moscovei rachete balistice şi obuze de artilerie pe care armata rusă le-a folosit în Ucraina.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , coreea de nord , vladimir putin , kim jong-un
Dată publicare: 20-02-2024 11:13