Vladimir Putin, asociat cu „Stăpânul Inelelor”. A oferit opt inele de aur unor lideri din fosta URSS
Galerie foto
În urma unui summit la Sankt Petersburg al Comunităţii Statelor Independente (CSI), o alianţă a mai multor foste republici sovietice, Kremlinul a înmânat marţi nouă inele de aur cu inscripţia ”La mulţi ani 2023” şi emblema CSI.
Câte un inel a fost înmânat celor opt şefi de stat - din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan - prezenţi, dar şi lui Vladimir Putin, potrivit news.ro.
Coimentatori au facăt imediat paralela cu cartea ”Stăpânul Inelelor” a lui J.R.R. Tolkien, în care stăpânul răului, Sauron, le dă nouă inele conducătorilor oamenilor, care devin apoi servitorii săi, ”nazgûls”.
Diferenţa este că, în roman, Sauron creează în secret încă un inel - inelul unic - care-i permite să le controlzeze pe toate celelalte.
Putin - Gollum, Zelenski - FrodoPolitoloaga rusă Ekaterina Schulmann apreciază, pe Telegram, că aceste nouă inele sunt o ”glumă” vizibil ”conştientă” a Kremlinului.
Ea notează că emblema CSI de pe aceste inele aminteşte de forma ”Ochiului lui Sauron” din adaptarea hollywoodiană a cărţii.
Jurnalistul Dmitri Drize subliniază, mai puţin antuziast, la postul de radio Kommersant FM, că ideea unei ”comunităţi a inelului” între cei nouă lideri ”nu este cu adevărat subiectul nostru, având în vedere circumstanţele actuale”.
În realitate, disensiuni importante îi despart pe şefii de stat din CSI, mai ales pe lideri armean Nikol Paşinian şi azer Ilham Aliev, care se opun în problema enclavei separatiste azere Nagorno Karabah.
Dmitri Drize notează că numai preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, unul dintre puţinii aliaţi clari ai lui Vladimir Putin în Războiul său din Ucraina, a fost văzut cu inelul pe deget.
„Un simplu suvenir”Marţi seara, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vrut să pună capăt, din scurt, interpretărilor.
”Este pur şi simplu un suvenir de Anul Nou. Ne nimic special în asta”, a declarat el
Peskov a precizat însă că Putin nu-şi va purta inelul de aur.
De la începutul ofensivei Kremlinului în Ucraina, Guvernul ucrainean compară cu regularitate Rusia cu ”Mordor”, regatul lui Sauron, iar pe militarii ruşi cu ”orcii”, soldaţii lui Sauron.
Critici ai Kremlinului, mai ales în Ucraina, îl compară pe Putin cu Gollum - un personak corupt de inelul unic -, iar pe Zelenski cu Frodo - care decide să ia inelul unic ca povară pentru a se duce să-l distrugă.