Violențe în Germania, între mii de demonstranți și poliție. 9 oameni, răniți
Cel puţin 25 de infracţiuni au fost înregistrate, printre care acte de distrugere a proprietăţii, vătămări corporale, rezistenţă la arest şi folosirea de însemne ale unor organizaţii interzise.
Au avut loc de asemenea ciocniri între unii demonstranţi şi poliţie când marşul de dreapta a fost dispersat mai devreme decât era prevăzut la statuia lui Karl Marx din oraş.
Un bărbat afgan de 20 de ani a fost atacat şi rănit în afara celor două manifestaţii separate. Potrivit poliţiei, presupuşii atacatori au fost patru persoane neidentificate care şi-au acoperit feţele.
Unul dintre marşuri a avut lor la apelul diverselor mişcări ale dreptei radicale, printre care partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) şi mişcarea Pegida, care este anti-islam şi anti-Merkel.
La celălalt marş au participat contra-demonstranţi, care au dorit să îşi exprime sprijinul faţă de politica guvernului în domeniul migraţiei.
Acest oraş din landul Saxonia este de o săptămână scena mai multor manifestaţii, devenind epicentrul mobilizării împotriva solicitanţilor de azil în Germania după uciderea unui german cu lovituri de cuţit weekendul trecut. O crimă pentru care justiţia a arestat un irakian şi un sirian.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: proteste , germania , violente , demonstratii
Dată publicare: 02-09-2018 10:57