Viktor Orban: Nu există bani care să ne facă să primim migranți și să lăsăm copiii pe mâinile LGBTQ. UE, niște ”hoți”
”Nu există nicio sumă de bani care să ne facă să primim migranţii, nu există nicio sumă de bani care să ne facă să le permitem să ne populeze propria ţara şi nu există nicio sumă de bani care să ne facă să ne lăsăm copiii pe mâinile activiştilor LGBTQ", a declarat vineri premierul maghiar Viktor Orbán în emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!" de pe postul public de radio Kossuth, potrivit Hirado.
”Nu există nicio sumă de bani pentru care Ungaria ar lăsa copiii pe mâinile activiştilor LGBTQ”, a adăugat Orbán. Prim-ministrul maghiar a spus că ”acest lucru este imposibil, în familiile maghiare acest lucru este de neconceput; educaţia copiilor, în special educaţia sexuală, este întotdeauna treaba familiilor şi a părinţilor, nimeni nu le poate lua asta, nu le-o poate lua nici şcoala, mai ales nu în sensul ca la şcoală să întâlnească oameni pe care nu şi-ar dori să îi întâlnească nici acasă sau pe stradă”.
”Nu putem fi şantajaţi financiar cu privire la aceste subiecte, pentru că acestea sunt chestiuni mai importante decât banii”, a mai declarat Viktor Orbán.
Viktor Orban, despre ”limbajul codat, ca între hoți, de la Bruxelles”Potrivit premierului, Bruxelles-ul se aseamănă cel mai mult curţii regale franceze, unde poţi „să te linguşeşti” şi unde este inventată o limbă separată pe care să se discute despre realitate. Când vin alegerile, mai devreme sau mai târziu trebuie stat de vorbă cu oamenii, care nu înţeleg „limbajul codat, ca între hoţi, de la Bruxelles”, cel în care se desfăşoară politica europeană. Trebuie începută o comunicare directă, clară şi fără echivoc, a spus Orbán.
Asta s-a întâmplat şi în Parlamentul European, unde fiecare se luptă pentru realegerea sa, şi are ambiţii şi preşedintele Ursula von der Leyen, a continuat premierul maghiar. Trebuie nuanţate lucrurile, „expresiile voalate, făcutul pe deştepţii şi discursurile viclene” dispar încet-încet şi trebuie spus în mod clar şi direct, în mod democratic, cine ce anume vrea.
Nu a putut evita asta nici preşedintele: a trebuit să spună răspicat ce problemă are cu maghiarii, de ce nu li se acordă acestora banii care li se cuvin. În cele din urmă, a spus clar şi răspicat că motivele pentru care fondurile UE nu le sunt acordate maghiarilor sunt două: că Ungaria nu primeşte migranţii şi că nu permite accesul activiştilor LGBTQ la copii, a spus şeful guvernului de la Budapesta.
Orban: Unitatea maghiară are 1.000 de ani, cea vest-europeană doar 100-200 de aniViktor Orbán a afirmat că se apelează la toate mijloacele – inclusiv la presiunea financiară – pentru ca Ungaria să schimbe aceste legi, însă acest lucru nu va merge. Alegerile pentru PE vor fi, de asemenea, despre aceste subiecte: migraţia, familiile noastre şi războiul, a apreciat premierul.
Prim-ministrul a vorbit şi despre consultarea naţională recent încheiată, care demonstrează că Ungaria este în continuare o ţară puternică şi o naţiune puternică, iar mesajul va fi auzit la Bruxelles.
În timp ce unitatea naţională maghiară are o mie de ani, cea vest-europeană are o istorie de numai una-două sute de ani, spune Orban.
Întrucât nu avem rude în preajma noastră, sentimentul de apartenenţă, instinctele de supravieţuire, „gândurile naţionale profunde sunt foarte puternice în Ungaria”, iar acest lucru îl dovedeşte şi consultarea naţională, în cadrul căreia chestionarele au fost completate de peste 1,5 milioane de oameni, „care au considerat că acest lucru este important din punctul de vedere al ţării”, a explicat Viktor Orbán.
”Maghiarii nu prea au avut succese răsunătoare în secolul XX”Potrivit premierului, este posibil că după un an 2023 dificil, anul acesta să ne aştepte nişte vremuri mai bune. Şi avem nevoie de asta, deoarece „maghiarii nu prea au avut succese răsunătoare în secolul XX”, a adăugat Orbán.
Politicianul a subliniat, totodată, că în 2023 poporul maghiar a demonstrat că economia maghiară este rezistentă la criză chiar şi fără fondurile Uniunii Europene şi poate depăşi chiar şi cele mai dificile perioade.
Banii de la UE nu au venit atunci când au fost cei mai necesari – după epidemia de coronavirus sau în perioada creşterii preţurilor la energie – însă cu toate acestea, Ungaria a rezolvat ambele crize, a subliniat prim-ministrul maghiar.
Este bine să ai banii de la Uniunea Europeană, însă în raport cu dimensiunea economiei maghiare nu este vorba de o sumă mare, banii aceştia doar „ne accelerează viteza”, a explicat Orbán. Ca exemplu, a menţionat programul de creştere a salariilor cadrelor didactic, unde fondurile UE ajută la implementarea în 3 ani a creşterilor, în loc de cei 6 ani planificaţi.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: migranti , uniunea europeana , LGBTQ , santaj , Viktor Orban , impotriva
Dată publicare: 19-01-2024 17:46