Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban lansează o consultare națională. Ce spune despre Soros

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri lansarea de către guvernul său a unei consultări populare cu privire la o gamă largă se chestiuni legate de noul coronavirus şi la măsurile de relansare a economiei.

 

Anunţul a fost făcut de şeful executivului ungar în intervenţia lui săptămânală la Radio Kossuth.

Documentul este intitulat ”Consultare Naţională”, iar chestionarele vor fi trimise prin poştă către toate locuinţele din Ungaria.

O întrebare din chestionar se referă la miliardarul George Soros şi la ”planul” său de a emite obligaţiuni perpetue care, potrivit lui Viktor Orban, ar conduce la o ”sclavie impusă de datorii”.

Ungaria a raportat vineri dimineaţă 3.841 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, dintre care 517 de cazuri mortale. 

Citește și
Viktor Orban își conferă puteri aproape nelimitate într-o stare de urgenţă pe o perioadă nedeterminată
Prima reacție a premierului Ungariei după declarația lui Iohannis privind Ardealul: "Vom ridica mănuşa aruncată"

 

Câte teste a făcut până acum Ungaria

 

Până în prezent 2.024 pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 s-au vindecat, iar în spitalele ungare se mai află internaţi 384 de pacienţi cu noul coronavirus.

Cele mai multe cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.829), urmată de judeţele Pesta (547) şi Fejer (370), iar cele mai puţine în judeţul Bekes (11).

Ungaria, ţară o populaţie de aproximativ 9,78 milioane de locuitori, a efectuat până acum 180.152 de teste.

Guvernul de la Budapesta a anunţat că obiectivul actual este reluarea treptată a vieţii normale şi a făcut apel la cetăţeni să respecte măsurile de igienă şi de distanţare fizică recomandate de autorităţile medicale.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult