Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban, la Tușnad: „UE duce o politică primitivă față de Rusia”

Premierul ungar Viktor Orban a afirmat, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, că în opinia sa Uniunea Europeană duce o politică „primitivă” față de Rusia.

„Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia", a afirmat Orban, potrivit traducerii oficiale, informează Agerpres.

În opinia sa, trebuie să se înţeleagă faptul că Rusia va continua să creeze zone tampon în jurul său, acesta fiind contextul în care trebuie analizate relaţiile ruso-americane.

„Va trebui să vedem ce se va întâmpla cu relaţiile ruso-americane, ce vor face americanii cu aceste relaţii. Trebuie să înţelegem foarte clar, Rusia se autopercepe ca o ţară care nu se află în siguranţă dacă nu există zone tampon în jurul Rusiei. Deci, Rusia va continua să creeze aceste zone tampon în jurul ţării. Iată ce s-a întâmplat cu Ucraina, dar ucrainenii au spus clar şi răspicat că nu vor să facă parte din această zonă tampon, vor să se apropie mai mult de UE, de NATO şi vor să construiască o Ucraină modernă. Eu nu cred că ţine de realitate orice aspiraţie a ucrainenilor să facă parte din UE sau din NATO. Este foarte clar că scopul ruşilor este să restabilească situaţia mai veche şi să-şi păstreze influenţa în Ucraina. Deci, în acest context, trebuie să analizăm un pic relaţiile ruso-americane", a spus Viktor Orban.

El a mai susţinut că siguranţa Europei depinde şi de stabilitatea din Turcia şi Israel: „Siguranţa noastră de aici depinde şi de stabilitatea din Turcia, din Israel. Dacă Turcia, spre exemplu, continuă să fie o ţară stabilă, atunci valul migraţionist poate fi stăvilit. (...) Este în interesul nostru să existe stabilitate în ţările de acolo pentru a putea controla fenomenul migraţionist. Şi acest lucru e valabil şi pentru Israel. Dacă se pierde stabilitatea de acolo, atunci va exista o ameninţare foarte mare din partea musulmanilor din această regiune. Deci noi suntem interesaţi să avem stabilitate politică şi lideri politici cu viziune clară privind aceste chestiuni în ţările menţionate", a arătat liderul de la Budapesta.

Citește și
Angela Merkel, Viktor Orban
Schimb dur de replici între Merkel şi Orban, la Berlin, în prima lor întâlnire după trei ani

În acest context, Viktor Orban a pledat, din nou, pentru înfiinţarea unei Armate a Uniunii Europene, idee pe care a formulat-o şi în anii precedenţi.

„Este foarte clar ca în acest context este imposibil ca noi să mai continuăm cu vieţile noastre aşa cum le-am trăit până acum. Avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de siguranţă. E foarte bine că avem NATO aici, că avem sprijin, este foarte clar, dar nu mai putem continua aşa. Avem nevoie de o forţă militară a noastră, proprie a UE, în plus faţă de NATO. E foarte bine că avem NATO, dar UE ar trebui să-şi dezvolte propriile forţe armate. Avem fonduri, ne trebuie voinţă politică să obţinem acest lucru, ca UE să aibă armata proprie", a declarat Viktor Orban.

Totodată, premierul Ungariei a susținut că este „îmbucurător” că „elitele politice" de la Bruxelles, care s-au dovedit a fi „părtinitoare" şi nu au putut da un răspuns la fenomenul migraţionist început în 2015, mai au „doar 300 de zile" până la viitoarele alegeri europarlamentare.

„Deci, ne bucurăm că mai au doar 300 de zile cei care mai sunt în Comisie", a spus premierul Ungariei, conform traducerii oficiale asigurate de organizatori.

În opinia sa, „problema este că Europa îşi neagă valorile creştine",„cenzura a devenit generalizată", iar corporaţiile mari şi liderii politici europeni "controlează absolut tot".

El a adăugat că viitoarele alegeri europarlamentare au o miză foarte importantă. „Avem o temă care ne face să ne concentrăm - elitele politice au gestionat bine sau nu fenomenul migraţionist? (...) Elitele politice care ne conduc acum sunt anxioase, pentru că în anumite ţări au câştigat anumite forţe care vor să implementeze acel plan pe care îl numim planul Soros, (...) care vrea să transforme Europa, (...) dar acesta nu va fi implementat dacă vom vota bine la europarlamentare", a spus Viktor Orban.

Premierul Ungariei a susţinut, la fel ca în anii precedenţi, o prezentare comună cu europarlamentarul Tokes Laszlo, în ultima zi a lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult