Viktor Orban i-a dăruit lui Recep Erdogan un cal: ”Un cadou de la o națiune ecvestră pentru o națiune ecvestră” FOTO
Galerie foto
Viktor Orban i-a dăruit luni un cal lui Recep Erdogan, un frumos armăsar negru pe nume Four, potrivit unor postări ale premierului maghiar.
”Un cadou de la o națiune ecvestră pentru o națiune ecvestră”, a scris Viktor Orban în dreptul fotografiei în care apare cu mâna pe armăsarul negru, uitându-se spre Recep Erdogan, care privește, admirativ, la rândul său, calul ce i-a fost oferit.
Ungaria și Turcia au încheiat un parteneriat strategicErdogan a venit luni într-o vizită oficială la Budapesta, unde a semnat un acord bilateral de parteneriat strategic între cele Turcia și Ungaria.
Cele două ţări sărbătoresc o sută de ani de la înfiinţarea Republicii Turcia şi de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Ungaria şi Turcia, momentul fiind marcat prin intermediul sezonului cultural maghiaro-turc care începe în 18 decembrie, se desfăşoară în ambele ţări şi durează un an, potrivit Hirado.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Viktor Orban , cal , cadou , Recep Erdogan
Dată publicare: 18-12-2023 20:42