Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viitorul politic al Angelei Merkel, amenințat de migranți. Tensiuni în coaliție pe “masterplanul” privind imigrația

Viitorul politic al cancelarului german Angela Merkel se decide zilele acestea, în interiorul coaliției de guvernare, după ce negocierile privind politica migratorie au intrat în impas, comentează AFP.

Fapt puţin obişnuit, Bundestagul şi-a suspendat şedinţa pentru a permite desfăşurarea unor reuniuni de criză ale grupurilor parlamentare conservatoare, CDU (Uniunea Creştin-Democrată) al dnei Merkel, pe de o parte, şi CSU (Uniunea Creştin-Social) al ministrului de interne Horst Seehofer, de cealaltă parte, protagoniştii acestui conflict politic major, scrie AFP, preluată de Agerpres.

În dispută se află decizia de duminică a cancelarului de a bloca un amplu proiect de reformă a politicii de azil, prezentat sub forma unui “masterplan” în 63 de puncte de ministrul de interne.

Acesta vrea expulzarea migranţilor sosiţi în Germania, dar care au fost înregistraţi anterior într-un alt stat al Uniunii Europene. Negocierile desfăşurate miercuri seară au eşuat.

Angela Merkel refuză această măsură drastică, invocând dreptul şi principiile de solidaritate europene pe care le apără, şi cere taberei sale să-i lase timp pentru a negocia soluţii la summitul UE de la sfârşitul lunii.

Citește și
Prima vizita oficiala a lui Macron in Berlin
Merkel vrea o armată UE, reguli noi pentru migranți și Fond Monetar European

Tabloidul Bild, cotidianul cel mai citit în Germania şi partizanul unei poziţii ferme împotriva imigraţiei, a pus joi în mod deschis problema viitorului politic al cancelarului, care şi-a început în martie al patrulea mandat, după şase luni de negocieri pentru formarea coaliţiei de guvernare.

“Dacă nu se poate ajunge la un compromis, atunci Angela Merkel va trebui să pună (în parlament) întrebarea încrederii şi fiecare ales (...) va trebui să tranşeze: aceeaşi cale bătută a Angelei Merkel sau aventura unor noi alegeri”, a scris Bild.

De altfel, Axel Fischer, deputat CDU, s-a declarat în favoarea unui astfel de vot, iar liderul deputaţilor CSU, Alexander Dobrindt, a vorbit, la rândul lui, de o 'situaţie istorică'.

Horst Seehofer şi-a izolat şi mai mult şefa pe scena europeană, prin complicitatea cu cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz care a anunţat crearea unei 'axe' în trei cu ministrul italian de interne Matteo Salvini pentru combatarea imigraţiei ilegale, iniţiativă criticată de dna Merkel.

O rază de speranţă pentru cancelar este sprijinul oficial pe care i l-a adus joi dimineaţă conducerea CDU, care a precizat că dna Merkel va încerca să negocieze la summitul UE acorduri bilaterale de expulzare cu statele membre implicate.

Şi social-democraţii, ale căror voturi sunt cruciale pentru stabilitatea guvernului, s-au opus proiectului lui Seehofer.

Partidul lui Seehofer luptă să-şi recâştige votanţii în perspectiva viitoarelor alegeri din landul Bavaria, după ce, la scrutinul federal din septembrie 2017, o parte dintre aceştia s-au îndreptat spre Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta şi antiimigraţie.

Conflictul Merkel-Seehofer datează din 2015, din momentul deschiderii ţării pentru migranţi, dar acum este pentru prima dată când capacitatea legendară a cancelarului de a găsi un compromis pare în impas real.

Atmosfera generală s-a tensionat în ultimele săptămâni după ce o adolescentă a fost violată şi ucisă de un tânăr solicitant de azil irakian, sosit în 2015 şi a cărui cerere fusese respinsă, dar care nu fusese încă expulzat.

Potrivit unui deputat al CSU, aliaţii bavarezi ai cancelarului se gândesc la ruperea blocului parlamentar cu creştin-democraţii. “Nu suntem departe de o rupture”, a declarat deputatul, sub rezerva anonimatului, pentru cotidianul bavarez Augsburger Allgemeine, preluat de Reuters.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult