Video. Viața de lux pe care o avea unul dintre liderii militari afgani, prezentată de talibanii care i-au invadat casa
Abdul Rashid Dostum este unul din cei mai cunoscuţi lideri militari regionali, care conduce trupe formate din mii de soldaţi aflaţi la dispoziţia lui. El a fugit sâmbătă din Mazar-i-Sharif înainte de a fi preluat de talibani şi s-a refugiat în Uzbekistan, scrie Al Arabiya.
Dostum şi Atta Mohammad Noor, fostul guvernator al provinciei Balkh, sunt implicaţi în războaiele din Afganistan încă din zilele invaziei sovietice şi se numără printre cei mai aprigi duşmani ai talibanilor.
La aproape 20 de ani de la debutul războiului din Afganistan, militanţii talibani au preluat din nou controlul capitalei Kabul.
Guvernul susţinut de coaliţia condusă de Statele Unite s-a prăbuşit, preşedintele afgan a fugit din ţară şi mii de oameni se tem acum pentru vieţile lor.
Statele vestice au petrecut toată ziua de ieri şi o bună parte din noapte transportându-şi personalul şi cetăţenii de la ambasade pe aeroportul din Kabul, transformat într-o fortăreaţă.
Mii de localnici panicaţi, colaboratori sau angajaţi ai coaliţiei, au luat cu asalt aeroportul, cu speranţa că vor prinde un loc într-unul dintre avioanele care părăsesc ţara.
La lăsarea serii, coloanele de talibani au intrat din toate părțile în capitala afgană, fără nicio opoziție. Președintele afgan Ashraf Ghani a fugit din țară în cursul zilei, iar palatul prezidențial a fost ocupat de militanți înarmați.
Sosirea talibanilor a fost marcată de focuri de armă într-un oraș care era oricum obișnuit cu asta. În unele cartiere au avut loc jafuri, chiar și în districtul diplomatic, iar localnicii au fost sfătuiți să stea în case. În mare parte, însă, militanții s-au ferit să facă uz de arme.
Suhail Shaheen, reprezentant al talibanilor: "Scopul nostru e securitatea orașului Kabul. Vrem că bunurile oamenilor, onoarea lor, să nu aibă de suferit și să nu fie crime."
În capitala afgană, însă, tensiunea e uriașă. Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut talibanii, a fost să deschidă porțile unei închisori de la marginea orașului.
Clarissa Ward, corespondent CNN: "Cu mii de deținuți în oraș, putem presupune că există uriașa probabilitate să avem unele momente haotice.”
În acest timp, în altă parte a capitalei afgane, mii de oameni disperați s-au înghesuit pe drumul care duce la aeroportul internațional Hamid Karzai, transformat în ultimul bastion afgan al Coaliției care, în urmă cu 20 de ani, răsturna regimul taliban.
Sursa: StirilePROTV, Al Arabiya
Dată publicare: 16-08-2021 15:38