Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Pregătiri pentru parada militară de Ziua Victoriei, la Moscova. Ce va fi diferit față de anii trecuți

La Moscova se fac ultimele pregătiri pentru parada de Ziua Victoriei, care va avea loc pe 9 mai. Potrivit Daily Mail, anul acesta evenimentul nu va mai avea amploarea din anii trecuți, după pierderile suferite de armata rusă în războiul din Ucraina.

Parada militară din Piața Roșie, prin care rușii sărbătoresc înfrângerea Germaniei naziste la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi redusă cu 35% anul acesta. După ce o parte din tehnica militară a Moscovei a fost distrusă în Ucraina, Kremlinul nu reușește cu greu să facă rost de vehicule militare pentru defilare.

Opt avioane de luptă MiG-29 au zburat miercuri deasupra Moscovei, în formație „Z”, simbolul războiului lui Vladimir Putin.Lor li s-a alăturat o aeronavă Ilyushin Il-80 - cunoscut sub numele de „avionul Apocalipsei” al lui Putin - care îi permite președintelui rus să conducă țara în cazul izbucnirii unui război nuclear și care nu a mai apărut până acum la paradele militare.

 

La paradă vor fi doar trei elicoptere Ka-52 și Mi-28 - comparativ cu cinci în 2020 și 2021 - deoarece Moscova are nevoie de ele pentru ofensiva din Ucraina.

Iar multe dintre elicopterele Ka-52 au fost doborâte, analistul Oliver Alexander estimând că Rusia a pierdut 10% din flotă.

Nu vor fi prezente deloc avioanele Su-30 sau Su-34, folosite și ele în Ucraina, multe fiind doborâte de trupele ucrainene.

În schimb vor zbura deasupra Moscovei modele mai vechi Sukhoi și MiG, precum și o formație de aeronave Tu-22M din era sovietică.

Cu toate că numărul aeronavelor va fi mai mare decât în alți ani - 77 față de 76 și 75 în 2021, respectiv 2020 - vehiculele terestre vor fi mai puține. Doar 131 în 2022, față de 197 anul trecut și 234 în 2020.

 

 

Pe de altă parte, Putin va prezenta la parada din 9 mai noile tehnologii militare dezvoltate de Rusia în ultimii ani. Este vorba despre tehnică militară care nu a fost produsă la scară largă, pentru a fi folosită în război.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult