Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO | Poliţia rusă face arestări după ce protestele dintr-un orăşel din Başkiria se mută în capitala regională

Sute de susţinători ai unui activist pentru drepturile omului, care a fost încarcerat, au organizat, vineri, un protest în Başkiria, iar poliţia a reţinut cel puţin şapte persoane, a relatat de la faţa locului un post de televiziune rusesc.

Protestatarii din oraşul Ufa, capitala regională, s-au adunat în semn de sfidare a liderului regiunii, Radii Habirov, care a avertizat că va lua măsuri dure împotriva a ceea ce el a numit extremişti şi trădători, scrie Reuters, citată de News.ro.

SOTA Vision a publicat o înregistrare video în care se vede cum poliţia avertizează oamenii prin intermediul unui megafon că vor fi arestaţi dacă vor participa la o adunare neautorizată.

Imaginile arată cum o femeie este luată de poliţie, în ciuda protestelor oamenilor din apropiere.

Poliţiştii au făcut un cordon uman pentru a elibera drumul pentru un autobuz care transporta persoanele reţinute, în timp ce spectatorii scandau „Ruşine!”.

Citește și
dmitri medvedev vladimir putin
Rusia recunoaște că va fi mereu în război cu Ucraina, ”și peste 50 de ani”: Ucrainenii trebuie să accepte Rusia sau să moară

Başkiria, entitate situată în sudul Munţilor Ural, în apropiere de graniţa dintre Europa şi Asia, este una dintre cele peste 80 de republici şi regiuni care alcătuiesc Federaţia Rusă.

Cine este Fail Alsinov

A fost al treilea protest din această săptămână, dar primul din capitala regiunii, în sprijinul activistului pentru drepturile minorităţilor Fail Alsinov, care a fost condamnat miercuri la patru ani de detenţie într-o colonie penală sub acuzaţia de incitare la ură etnică, acuzaţie pe care a negat-o.

Alsinov, în vârstă de 37 de ani, este considerat un erou de mulţi dintre locuitorii de etnie başkiră din regiune pentru că a militat în favoarea limbii, culturii şi drepturilor lor. El a condus proteste de succes în 2020 pentru a împiedica începerea operaţiunilor miniere pe un deal pe care populaţia başkiră îl consideră sacru.

Anul trecut, el s-a pronunţat împotriva recrutării etnicilor başkiri pentru a lupta pentru Rusia în Ucraina, afirmând că „acesta nu este războiul lor”.

Protestele publice în Rusia sunt foarte rare, având în vedere riscul de arestare, mai ales de la începutul războiului. Momentul este cu atât mai sensibil cu cât preşedintele Vladimir Putin candidează în martie pentru un nou mandat de şase ani în fruntea Federaţiei Ruse. În timp ce victoria sa este ca şi asigurată, analiştii spun că există presiuni asupra liderului regional Habirov să menţină situaţia sub un control strict, pentru a evita o situaţie jenantă pentru Kremlin în timpul campaniei electorale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult