Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Noi imagini în slow-motion din momentul exploziei devastatoare din Beirut

Noi imagini HD în slow-motion din momentul exploziei devastatoare din Beirut, de săptămâna trecută, au fost publicate de newsflare.com.

Filmarea a fost făcută de psihologul maghiar Agoston Nemeth, în vârstă de 42 de ani, de pe terasa apartamentului său de la etajul 13 al unei clădiri aflate la doar 850 de metri de locul în care a avut loc deflagrația.

În imagini se văd cantități tot mai mari de fum care ies de la depozitul cu nitrat de amoniu. După aproximativ 50 de secunde are loc explozia, moment în care se formează o ciupercă de fum, iar unda de șoc se apropie rapid de clădirea în care se afla bărbatul, măturând totul în calea sa.

Apartamentul în care bărbatul maghiar locuia alături de logodnica sa de mai bine de un an a fost distrus, iar cei doi au fost nevoiți să își găsească o altă locuință.

Citește și
Beirut
Haosul continuă pe străzile din Beirut chiar și după demisia Guvernului. Ce reclamă protestatarii

„Ne-am întors la apartament să salvăm niște lucruri. Am văzut masa de pe terasă - avea o bugată de geam înfiptă în ea. Când a ajuns logodnica mea, a văzut că ușa de metal a liftului era căzută. Eu am văzut sânge pe pereți și pe scări, iar peste tot erau oameni răniți. Se simțea miros de sânge. Apartamentul meu încă este dărâmat”, a declarat el.

Bărbatul spune că se simte norocos că a scăpat doar cu câteva vânătăi, în condițiile în care se afla destul de aproape de locul deflagrației.

Deflagraţiile puternice care s-au produs în portul din Beirut au creat un crater cu o adâncime de 43 de metri, potrivit autorităților libaneze. Bilanțul tragediei a ajuns la 171 de morți și peste 6.000 de răniți.

Explzoia de marţea trecută a avut loc la un depozit unde se aflau stocate, „în mod necorespunzător”, după cum au precizat autorităţile, 2.750 de tone de nitrat de amoniu.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult