Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Momentul în care un autobuz explodează, în Rusia. Două persoane au murit și 17 au fost rănite

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost rănite în explozia unui autobuz de pasageri în oraşul Voronej din centrul Rusiei, în noaptea de joi spre vineri, au anunţat autorităţile locale.

Şoferul a declarat pentru postul Rossia-24 că la bord se aflau 35 de persoane, conform EFE şi AFP.

Explozia a avut loc în timp ce vehiculul se afla într-o staţie de autobuz din apropierea unui centru comercial. Deflagraţia a aruncat în aer acoperişul şi ferestrele, potrivit mai multor înregistrări video ale trecătorilor, care circulă pe reţelele de socializare şi preluate de presa rusă.

Cauza incidentului nu este clară. Iniţial, o explozie de gaz a fost considerată una dintre posibilele cauze, însă compania care operează autobuzul a declarat că vehiculele sale sunt echipate cu motoare diesel. O sursă din cadrul companiei a declarat că autobuzul implicat a fost supus unei revizii pe 6 august.

Comitetul rus de anchetă a deschis un dosar penal pentru a clarifica toate circumstanţele incidentului.

Citește și
Elicopter
Un elicopter cu 16 oameni la bord s-a prăbuşit în peninsula Kamceatka. "Au fost găsite nouă persoane"

''Până în prezent, nu există niciun indiciu că ar putea fi vorba de un atac terorist'', a declarat viceguvernatorul regiunii, Serghei Sokolov, pentru agenţia Interfax.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult