VIDEO. Lupte cu săbii și pistoale la New Delhi. Sunt 23 de morți și peste 200 de răniți
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Magazine și mașini au fost incendiate, după ciocniri între manifestanții hinduși și musulmani.
Aceștia din urmă protestează împotriva adoptării unei noi legi a cetățeniei, care permite naturalizarea accelerată a străinilor din minorități religiose din sudul Asiei, cu excepția Islamului.
Agitatori înarmaţi cu pietre, săbii şi uneori chiar pistoale seamănă de duminică haos şi teroare în zonele periferice cu majoritate musulmană din nord-estul metropolei indiene, la o distanţă de aproximativ 10 km de centru. Numeroşi muncitori migranţi săraci trăiesc acolo.
„189 de persoane au fost spitalizate, dintre care 60 sunt rănite de gloanţe”, a adăugat Sunil Kumar, responsabil medical de la spitalul GTB.
În numeroase incidente relatate de presa indiană, grupuri armate hinduse au atacat locuri şi persoane identificate ca musulmani. Mărturii concordante vorbesc despre bande strigând 'Jai Shri Ram' ('Trăiască zeul Ram'), potrivit Agerpres.
Un drapel hindus, cu imaginea zeului cu chip de maimuţă Hanuman, putea fi văzut miercuri dimineaţă pe o moschee de cartier care a fost incendiată. Înregistrări video filmate cu o zi înainte şi care circulă pe reţelele de socializare, pe care AFP le-a verificat, arată bărbaţi care se urcă în minaret pentru a smulge difuzorul şi a planta steagul sub urale.
Disensiunile între susţinătorii şi opozanţii unei legi controversate cu privire la cetăţenie, considerată discriminatorie la adresa musulmanilor de către critici, au degenerat în confruntări comunitare, între hinduşi şi musulmani.
Îngrijorat de 'situaţia alarmantă', guvernatorul şef al New Delhi, Arvind Kejriwal, i-a cerut premierului Narendra Modi să instituie restricţii de circulaţie în zonă şi să desfăşoare armata.
'În pofida eforturilor depuse, poliţia este incapabilă să controleze situaţia şi să inspire încredere', a apreciat guvernatorul. Menţinerea ordinii publice ţine de competenţa guvernului central din New Delhi, teritoriu cu statut special.
De teamă pentru viaţa lor, muncitorii migranţi şi-au abandonat locuinţele pentru a reveni la siguranţa localităţilor lor de origine. 'Este mai bine să pleci decât să stai aici. De ce am vrea să murim aici?', se întreabă retoric un croitor în drum spre satul său din statul vecin Uttar Pradesh. 'Oamenii se ucid unii pe alţii. Se împuşcă', adaugă el.
Această recrudescenţă a violenţei a intervenit în momentul în care preşedintele american Donald Trump efectua o vizită de stat în India, încheiată marţi după întâlniri cu premierul Narendra Modi la New Delhi.
Liderul naţionalist hindus se confruntă din decembrie cu o amplă mişcare de contestare împotriva noii legislaţii care facilitează atribuirea cetăţeniei indiene refugiaţilor, cu condiţia să nu fie musulmani.
Acest text a cristalizat temerile minorităţii musulmane de a fi decăzută la rangul de cetăţeni de categoria a doua, în această naţiune unde hinduşii reprezintă 80% din populaţie. Legea a provocat cele mai importante proteste în această ţară din Asia de Sud de la sosirea la putere a lui Narendra Modi în 2014.