VIDEO. Forțele speciale israeliene, deghizate în civili, au intrat într-un spital palestinian și au ucis 3 teroriști
Potrivit CNN, imaginile CCTV distribuite pe rețelele de socializare par să arate câțibva bărbați deghizați în asistente medicale, femei în hijab, și alții, unul împingând un scaun cu rotile și altul purtând un scaun de mașină pentru copii, în timp ce iau cu asalt un coridor al spitalului, purtând arme de asalt.
Hamas susține că bărbații erau luptători ai Brigăzii Jenin, un grup umbrelă de facțiuni palestiniene armate din orașul Cisiordania.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că sunt teroriști care aveau legături cu Hamas și Jihadul Islamic, iar un ministru al guvernului israelian a lăudat operațiunea.
Forțele speciale deghizate „s-au infiltrat individual în spital, s-au îndreptat către etajul al treilea și i-au asasinat pe tineri”, a informat agenția de știri palestiniană WAFA, citând surse din interiorul spitalului.
IDF a precizat că l-a vizat pe luptătorul Hamas Mohammed Jalamneh care „a fost implicat recent în promovarea unor activități teroriste semnificative și se ascundea în Spitalul Ibn Sina din Jenin”.
Doi frați au fost, de asemenea, uciși în raid, a anunțat IDF: „Mohammed Al-Ghazawi din tabăra Jenin, un agent terorist al batalioanelor Jenin, care a fost implicat în numeroase atacuri, inclusiv asupra soldaților IDF din zonă, și Basel Al-Ghazawi din tabăra Jenin, fratele lui Mohammed, o organizație teroristă Jihad Islamic, implicată în activități teroriste în zonă.”
Ministrul Securității Naționale de extrema-dreapta al Israelului, Itamar Ben Gvir, a distribuit filmările CCTV pe rețelele de socializare și a lăudat acțiunea armatei israeliene (IDF).
„Felicit forțele de comando navale ale poliției israeliene pentru operațiunea lor impresionantă de aseară în cooperare cu IDF și Shin Bet din tabăra de refugiați Jenin, care a dus la eliminarea a trei teroriști”, a spus Ben Gvir pe X.
Aripa militară a Hamas, Brigăzile Al Qassam, l-a recunoscut pe Jalamneh ca membru și au postat online o fotografie cu el.
Gruparea afirmă că a fost „martirizat de gloanțele unei forțe speciale din armata de ocupație, care s-a infiltrat în spitalul Ibn Sina din Jenin împreună cu camarazii săi Mohammed și Basil Ayman Al-Ghazawi”, numindu-i ”martiri în luptă”.
Spitalul Ibn Sina a precizat că Basil Al-Ghazawi primea tratament pentru rănile suferite în urma unei explozii de rachetă, când a fost ucis de forțele speciale, marți dimineață.
Spitalul a mai afirmat că cei trei bărbați dormeau în momentul atacului.
Nu s-au raportat alte victime în această acțiune de comando.
Ministerul Palestinian al Sănătății a condamnat atacul, pentru că a avut loc într-un centru de sănătate, și a cerut Adunării Generale a ONU și ONG-urilor să ofere protecția necesară centrelor de tratament medical și echipajelor de urgență.
„Această crimă vine după zeci de infracțiuni comise de forțele de ocupație împotriva centrelor de tratament și a echipajelor. Dreptul internațional oferă protecție generală și specială pentru locurile civile, inclusiv pentru spitale”, a spus ministerul într-un comunicat marți.