Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO Filmul morții liderului Statului Islamic. Ce se întâmpla la Casa Albă în timpul operațiunii

Operaţiunea care a antrenat moartea liderului organizaţiei jihadiste Statul Islamic, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a fost urmărită în direct de către preşedintele american Joe Biden şi comandanţi militari din ”Sala de criză” a Casei Albe.

Operaţiunea a fost anunţată joi de către preşedintele american Joe Biden, la doar câteva zile după confrunări armate între combatanţi din gruparea jihadistă şi militari din forţe kurde, care alimentează temeri cu privire la o resurgenţă a organizaţiei teroriste.

 

Culegere de informații  

Operaţiunea menită să-l elimine pe liderul Statului Islamic (Daesh) a fost pregătită timp de luni de zile, în care comandanţi militari au cules cât mai multe informaţii despre ţinta lor şi despre periculozitatea acesteia, scrie news.ro.

Oficiali declară, fără să intre în detalii ale activităţii lor, că au reuşit să repereze locul exact unde locuia Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi la începutul lui decembrie, cu ajutorul unor curieri pe care liderul SI îi folosea pentru a comunica cu lumea exterioară.

Citește și
taliban
Statul Islamic şi talibanii, suspectaţi de mai mult de o sută de execuţii extrajudiciare în Afganistan

O machetă a imobilului respectiv i-a fost prezentată lui Joe Biden, în vederea detalierii misiunii.

Şeful statului american a fost astfel ”informat cu privire la toate detaliile operaţiunii” şi s-a aflat într-un ”dialog constant” cu comandanţii militari ai operaţiunii, dă asigurări pentru CNN un reprezentant al Guvernului.

Reuniuni la Casa Albă  

La 20 decembrie, o reuniune a avut loc la Casa Albă, la care a participat Biden, în vederea stabilirii detaliilor operaţunilor.

Militari ştiau atunci cu certitudine că liderul organizaţiei jihadiste locuia la al treilea nivel al unui imobil în care trăiau civili.

Operaţiunea se dovedeşte cu atât mai delicată, cu cât riscă să facă victime colaterale în populaţia civilă, un lucru cu privire la care Joe Biden este atent.

Obiectivul devine, astfel, prinderea lui Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi în viaţă.

Statele Unite speră ca liderul SI, care are reputaţia unui om guraliv, să le dezvăluie informaţii preţioase în domeniul informaţiilor clasificate militare şi diplomatice - aşa cum a făcut-o în 2008, pe când era deţinut în Irak.

Înainte să fie realizată, misiunea a fost repetată, atât de către forţele militare, cât şi de către salvatori prezenţi la faţa locului, însărcinaţi să preia eventuale victme între civili.

Militarii prevăd să-şi anunţe prezenţa în mod clar şi să le ceară locuitorilor imobilului să-l evacueze.

Durata operaţiunii este evaluată la două ore.

„Tensiune imensă” la lansarea operațiunii  

Comandantul suprem al forţelor americane dă undă verde efectuării operaţiunii marţi, de la Casa Albă, în prezenţa comandantului Forţelor terestre americane (US Army) şi şefului Statului major interarme.

A doua zi, o ”tensiune imensă” cupride ”Sala de criză” a Casei Albe, în care şeful statului supervizează ”în timp real” lansarea operaţiunii, alături de vicepreşedinta Kamala Harris şi membri ai armatei şi din cadrul securităţii naţionale.

Explozia

 

Joe Biden primeşte joi dimineaţa (ora locală), în timp ce urmăreşte în tmp real, din ”Sala de criză” a Casei Albe, informaţia că o ”explozie importantă” a avut loc la faţa locului, înainte ca militarii să pătrundă în imobil.

Liderul SI a ales să arunce în aer decât să fie prins - un scenariu de care şeful statului american se temea.

”A avut loc destul de devreme în timpul operaţiunii”, declară un oficial de rang înalt din cadrul Guvernului.

Explozia este mai importantă decât se anticipa şi distruge tot nivelul trei al imobilului.

Ea cauzează moartea lui al-Qurayshi şi a 13 civili - inclusiv patru femei şi trei copii.

”Intenţia sa era, probabil, să omoare pe toată lumea din imobil”, apreciază un oficial de rang înalt din cadrul Guvernului american.

Un locotenent din SI ucis, un elicopter distrus  

Militarii pătrund după aceea în clădire, unde îl înfruntă pe unul dintre principalii locotenenţi ai SI.

Acesta se baricadează la al doilea nivel al imobilului împreună cu soţia sa şi luptă cu americanii.

El este, până la urmă, ucis prin împuşcare.

Odată încheiată operaţiunea, un elicopter încearcă să decoleze, după ce s-a confruntat cu ”probleme mecanice” în timpul raidului.

Elicopterul reuşeşte să decoleze, până la urmă, şi să aterizeze într-un loc sigur.

Se ia decizia ca, din motive de securitate, să fie distrus, declară o sursă oficială.

Ultimele tiruri și „ușurare” la Casa Albă  

Prezentarea primelor rapoarte despre misiune provoacă o ”uşurare” la Casa Albă.

Forţe speciale americane reuşesc să salveze o familie care locuieşte la primul nivel al clădirii, considerată ca nefiind implicată în organizaţia teroristă la finalul misiunii.

Situaţia rămâne însă ”tensionată” după plecarea militarilor.

Un elicopter aparţinând armatei americane este vizat de tiruri provenind de la un grup ”ostil”, identificat ca alcătuit din membri ai unei grupări afiliate Al-Qaida, potrivit Pentagonului.

Elicopterul reuşeşte, până la urmă, să plece de la faţa locului.

În urma operaţiunii, Joe Biden le spune, simplu, câteva cuvinte oamenilor săi şi aduce un ”elogiu imens” trupelor sale, potrivit unor surse oficiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult