VIDEO. Bărbați înarmați au descins în studioul televiziunii de stat din Ecuador, în timpul unei transmisiuni LIVE
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bărbații cu cagule au forțat angajații să se întindă pe podeaua studioului, în timp ce pe fundal se auzeau împușcături și țipete, se arată într-o filmare postată pe rețelele de socializare. Semnalul postului TC Television este în prezent căzut.
Poliția națională din Ecuador a transmis pe rețeaua X că "unități specializate" s-au deplasat de urgență la sediul televiziunii.
Ecuadorul a fost zguduit de mai multe explozii, răpiri de polițiști și tulburări în închisori, la doar câteva ore după ce președintele Daniel Noboa a declarat luni stare de urgență la nivel național, după ce Adolfo "Fito" Macias, liderul unei bande criminale, a evadat dintr-o închisoare din Guayaquil.
De la anunțul lui Noboa, cel puțin șapte agenți de poliție au fost răpiți în trei orașe diferite, potrivit unei postări pe X a Poliției Naționale.