Vicepremierul Ucrainei, despre tranzitul cerealelor prin România: „Noi nu facem concurenţă”
El a menționat că această activitate va aduce venituri afacerilor locale, în România, scrie news.ro.
Prezent vineri, în România, unde a participat, la o a doua reuniune cu oficiali ai Guvernului României, Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene, Republicii Moldova, vicepremierul Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, a declarat că România şi Republica Moldova reprezintă, în prezent, singurele rute pentru exportul cerealelor produse de Ucraina.
„După retragerea Federaţiei Ruse din Iniţiativa privind transportul cerealelor prin Marea Neagră, Dunărea şi direcţionarea exporturilor noastre prin Moldova şi România reprezintă o direcţie-cheie acum.
Cel puţin ne ajută să realizăm aproximativ 50% din exporturile noastre şi muncim din greu la acest lucru împreună cu partenerii noştri. Singura alternativă acum sunt porturile din regiunea Dunării. De la retragerea Rusiei din iniţiativa privind cerealele, ruşii au atacat porturile de cel puţin 118 ori.
Infrastructură portuară a fost avariată sau distrusă, şase vase civile au fost afectate şi peste zece civili au fost răniţi”, a afirmat vicepremierul ucrainean vineri, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii.
Acesta a subliniat că nu există competiţie între agricultorii din Ucraina şi cei din România.
„Vor fi volume în plus (care vor tranzita – n.r.) România şi Moldova. Noi nu facem competiţie, nu va avea nicio influenţă asupra afacerilor locale, va fi valoare adăugată, bani în plus şi venituri în plus pentru afacerile dvs”, a adăugat viceprim-ministrul Ucrainei.
El a menţionat că, în condiţiile în care Ministerul român al Apărării Naţionale a pus la dispoziţie 10 piloţi pentru a naviga pe canalul Sulina, speră ca piloţii militari români să înceapă să opereze cât mai curând posibil pe canalul care este folosit drept rută pentru grânele din Ucraina.
Oleksandr Kubrakov a avansat ideea reconstrucţiei mai multor puncte de trecere a frontierei între Ucraina şi România, pentru facilitarea transportului între cele două ţări şi grăbirea fluxului de pasageri şi mărfuri.