Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vești proaste din China: ornamentele de Crăciun se vor scumpi și cu 40%. Care sunt motivele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Crăciunul de anul acesta va fi unul cumpătat, din multe puncte de vedere. Inclusiv ornamentele pentru casă și brad vor fi mai scumpe și cu 40%, din cauza crizei din China.

Pe de-o parte, lipsește materia primă, pe de alta, containerele cu mărfuri fac de două ori mai mult pe drum față de ce se întâmpla înainte de pandemie.

Suntem în magazinul unuia dintre cei mai mari furnizori de decorațiuni de Crăciun din România. De aici cumpără inclusiv mall-urile dar și unele instituții publice. Deja ornamentele puse la vânzare sunt mai scumpe ca anul trecut.

"Globurile, anul trecut, costau 30 de lei setul. Anul acesta este 45 de lei setul. Acest Moș Crăciun, anul trecut, costa între 700- 800 de lei, anul acesta va fi 1000, 1.100 de lei".

Scumpirile sunt cauzate de o criză majoră de materii prime în China, care a majorat costurile de producție pentru reni de plastic și tot soiul de beculețe.

Citește și
jucarii
Cadourile de Moș Crăciun din acest an, importate, vor fi mai scumpe decât anul trecut

La asta se adaugă și-o criză de containere maritime, care întârzie foarte mult transporturile. De exemplu, mărfurile din China fac acum pe drum 70 de zile, în loc de 30. Acesta este motivul pentru care unii vânzătorii de ornamente din Romania și-au luat măsuri de precauție.

”Zaid Raj, managerul magazinului: Am decis să facem comanda din ianuarie datorită transporturilor de marfă care au fost foarte scumpe, care au ajuns de la 1.500 de dolari, până în 17.000 de dolari. Reporter: Într-un an obișnuit, când făceați comanda pentru Crăciun? Zaid Raj: În luna mai, iunie".

 

Ornamentele românești au ajuns și în bradul lui Donald Trump 

 

Un alt furnizor a cărui afacere se baza pe ornamente exterioare a comandat anul acesta, din start, mai puține containere. Primăriile din România, cu care avea contracte, n-au mai cerut nicio decorațiune pentru Crăciunul acesta.

Constantin Maria, reprezentantul unei firme de decorațiuni: ”Ne-am luat și alte măsuri de precauție, nemaiaducând marfa pe care o aduceam în anii precedenți: 3, 4, 5 containere, am adus 2 containere deoarece și anul trecut am rămas cu ceva marfă pe stoc. În primul rând, aveam contracte cu primării, cu cazinouri, cu diferite firme".

Și fabricanții din România anunță posibile scumpiri. Proprietarii acestui atelier din Cluj-Napoca vorbesc despre 20% în cazul goburilor pictate manual.

"Acuma am făcut fulgul și acuma îl decorez. Le pun puncte, este un aparat special pentru reliefuri. Cam 70 de bucăți, dar avem modele care putem să facem 15-20 sau chiar 200, depinde de model".

Peste 500.000 de decorațiuni românești sunt exportate de aici în Statele Unite ale Americii, Suedia, Franța, Austria sau Elveția. În anii trecuți, globurile românești au ajuns și în bradul fostului președinte Donald Trump.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult